Bătaie, mare…dandanaie!

   

  Unii susţin că gelozia este o boală. Alţii spun că este un sentiment, dar cei mai mulţi afirmă că e o…prostie. Toader Ciupitu se pare că le are pe toate, la un loc. Căsătorit de un an şi mai bine, Toderică e în stare să pună şi ceasul să sune noaptea, să vadă dacă nevasta e lângă el şi dacă nu cumva e cu altcineva…

  Mergând pe barbarul şi păgânul „principiu” că femeia trebuie bătută, că ştie ea de ce, numitu’ Ciupitu îşi folosea braţele, când pentru îmbrăţişat, când pentru „tocat” pe biata femeie. Când Ciupitu a ameninţat-o cu cuţitu’, aceasta, speriată, i-a zis că merge la Poliţie şi-l reclamă, mai ales că ultima bătăie a fost din cauză că, dimineaţa, la televizor se anunţa horoscopul, iar la zodia nevestei s-a spus că în dragoste este posibil să aibă o nouă legătură sentimentală. Pe Toderică l-a luat cu năbădăi… Şi dă-i! Şi dă-i!

  Vă daţi seama, pentru organele de Poliţie este una din cele mai delicate misiuni pentru a rezolva asemenea cazuri. Să încerci medierea? Să-l amendezi pe bătăuş? Să-l somezi a nu mai da în parteneră? S-o îndemni să dea şi ea? Să propui separarea? Divorţul? Vedeţi? E foarte dificil…

    N-o să credeţi, dar, în cazul în speţă, Toader a fost liniştit de propria nevastă, fără a mai fi necesară intervenţia Poliţiei. Aceasta a acţionat metodic. Inspirată de idioţeniile difuzate prin mijloacele media, întâi şi-a anunţat soţul că vrea să facă…schimbare de sex!

   Aşa, n-o s-o mai gelozească! Eventual or să meargă amândoi la femei… Apoi s-a apucat de tras la fiare, ba s-a înscris şi la cursuri de konfu, în două luni fiind capabilă a reacţiona cu una în plex, de câte ori era vorba de sex. Mai mult, a mai luat şi lecţii de autoapărare, încât bărbatul ajunse să se simtă mai în siguranţă când ieşeau în lume…Ultima dată chiar l-a şi scăpat de doi indivizi violenţi, aflaţi şi acum la spital…

De-atunci numitu’ Toader Ciupitu a lăsat cuţitu’ şi lovitu’…Să te mai iei după zodii!

 

                                                                             Ananie  GAGNIUC