Circulaţi, vă rog!

                                Iată un text despre rutiere, leviere şi deviere:

Gicu Mucilă era un conducător auto umblat pe străzile oraşului. Ştia intersecţiile cu ochii închişi. Tot aşa a şi intrat în una din ele. Neavând prioritate de dreapta, nici bara de direcţie n-a mai rămas dreaptă, mai mult, şi-a fracturat şi mâna (bănuiţi, nu?) dreaptă. Să zică merci că n-a ajuns de-a dreapta Tatălui, cum bănuim c-a făcut-o azi, când a vrut să dea colţul străzii şi, având viteză, chiar a dat colţul!

Steve Grey Jr. era un patron străin. Străin şi de regulile de circulaţie din zona unde circula.

Mai mult, în „Maserati”‑ul său era un amestec de mirosuri care aminteau, concomitent, de rafinărie şi de distilerie. Benzină şi whisky, deopotrivă, cum aveau să constate agenţii de circulaţie, care circulaţie a fost întreruptă, până la sosirea unei macarale. Că aşa‑i la români, uneori se munceşte cu ridicata…

Gianina Stârcu a semnalizat stânga şi…nu, n-a luat-o dreapta, a ţinut-o drept înainte: parapet, boschet, pentru un locuitor al ultimului loc precizat, pe post de closet. Măcar s-a încântat de privelişte, văzându-l pe individ cum încerca să facă treaba mică (virgulă…nu era, era dreaptă!) cu treaba mare.

Ionuţ Stropşilă, iute la condus, dar şi iute la mânie, şi-a tamponat…fruntea de sudoare, când şi-a văzut  maşina tamponată de un alt vitezoman, taman la intersecţia străzilor „Liniştii” cu „Adormirii”.

De la leviere, Ionuţ are acum o deviere de sept, în timp ce…şoferul care a tamponat are parbrizul şi capul sparte. Astea pentru că s-au bătut, în parte.

          Vanessa Opăritu a făcut şi ea o deviere, dar de la axa drumului, maşina dându-se de trei ori peste cap. Vă daţi seama, de câte ori s-a dat peste cap soţul, când a venit la locul accidentului şi cum era… Opăritu!

                                                                                                                                                                                                                                                                                         Ananie   GAGNIUC