Domnul General

Vă rog să-mi permiteţi să raportez:

Am văzut la televizor, la emisiunea “Stai, poliţia!”, un portret făcut dumneavoastră de o echipă de jurnalişti talentaţi şi mi-a plăcut ce am văzut. Surprindeau ei acolo o bună parte din calităţile dumneavoastră, vă creionau portretul de poliţist, comandant şi om din societate, arătau câteva din multitudinea lucrurilor bune pe care le-aţi făcut în timpul în care vă aflaţi la comanda singurului inspectorat de poliţie din ţară scăldat, la propriu, de talazul Pontului Euxin şi scoteau în evidenţă transformarea dumneavoastră peste ani în bunic, primind o “fişă a postului” pe care orice bărbat ieşit la pensie şi-o doreşte. După ce emisiunea s-a încheiat m-am trezit însă  nemulţumit de ceea ce văzusem. Portretul făcut de ei mi s-a părut prea sărac pentru a determuna pe cineva care nu v-a fost alături măcar o zi să-şi dorească să vă cunoască. Şi eu, şi ceilalţi colaboratori din timpul activităţii dumneavoastră, le putem spune cât de mult au pierdut.

M-am întrebat care este cauza nemulţumirii mele şi tot eu mi-am răspuns în acest dialog mut al amintirilor, fără exagerări, fără resentimente, fără partizanat, încercând să fiu, atât de obiectiv pe cât îmi dă voie eul. Iată numai căteva argumente, poate nu cele mai semnificative, dar care vin să completeze portretul de la televizor:

-pentru că nu vezi în fiecare zi un adevărat general, unul veritabil, care a străbătut pas cu pas treptele ierarhiei cazone cu specific poliţienesc fără să fi cerut vreodată ceva pentru sine, mai ales grade şi funcţii;

-pentru că nu  te întâlneşti prin toate autobuzele aglomerate cu câte un general care merge la serviciu dimineaţa, zgribulit de frig şi înghesuit la uşa din mijloc, pe scări, alături de oamenii de rând şi şuţii de buzunare, ca noi cei mulţi din acele vremuri, refuzând maşina pe care ministerul i-a pus-o la dispoziţie, aşa cum foarte puţini dintre noi ar fi făcut-o;

-pentru că nu găseşti în toate unităţile câte un general care să fi muncit efectiv încă de când nu primise grade şi să i se fi spus de atunci, de când era elev în şcoala de ofiţeri, “copilul minune al poliţiei constănţene”;

-şi nici nu vezi mereu generali români care să-şi “arunce” fiul în lupta cu viaţa spunându-le celor care trebuiau să-l obişnuiască cu munca de poliţist ”Vă rog să uitaţi că este fiul meu!”;

-pe la diferite sărbători, atunci când se întinde o masă colegială, nu am văzut încă până la dumnealui un general care să refuze scaunul “de onoare”, cel din capul mesei, care i-a fost rezervat de gazde, doar pentru plăcerea de a sta şi în mijlocul oamenilor, nu doar în fruntea lor;

-şi pentru că din ce în ce mai rar generalii se scoală la 4 dimineaţa, ceasornic de punctualitate, pentru a fi alături de subalterni la razii sau acţiuni, chibzuite cu minuţiozitate, din timp, nu doar de el. Nu pentru că nu ar fi fost capabil să o facă, ci pentru a stimula gândirea constructivă, iniţiativa, de la cel mai mic nivel;

-să nu mai vorbim de un general care se lasă “implicat”, dar şi cotonogit la un meci de fotbal cu “băieţii”, refuzându-şi “plăcerea” de a trage o înjurătură sau de a-şi admonesta, măcar sportiv, violentul coleg-adversar;

-pentru că nu mi-a fost dat niciodată să văd o asemenea înlănţuire de calităţi la un om care nu a avut parte doar de bine în carieră, în viaţă, de sensibilitate, echilibru şi forţă, puse de natură în proporţii aproape egale;

-şi nici măcar pentru faptul că domnul general ne-a luat-o înainte cu cel puţin 10 ani la toţi aceia care, la fel ca mine, au lăsat “pe dreapta” latura fizică a condiţiei de poliţist, dând câte cinci ture “sănătoase” de stadion ca şi când ar fi mirosit o floare, ceea ce am înţeles că nici acum, când a ajuns la o vârstă la care alţii joacă table prin parcuri, am auzit că nu s-a schimbat;

-dar şi pentru că, ajuns în minister pe o funcţie foarte înaltă, după ce a pornit motoarele construcţiei unei poliţii europene a venit aici, pe plaiurile natale, fără ca cineva să aibă satisfacţia de a-l fi schimbat din vreo funcţie, aşa cum s-a tot procedat destul de des în guvernele post-decembriste. Iar acolo nimeni nu s-a bucurat că a plecat, aşa cum nu s-a bucurat nimeni nici când a plecat de la Călăraşi, acolo unde a lucrat un timp, şi nici la Constanţa, la poliţie, sau pe unde a mai dat identitate şi viaţă echipelor de oameni după ce şi-a pus în cui bastonul de general.

Dar asta cu “pusul în cui” este doar o expresie, folosită mai ales pentru pensionarii sau fotbaliştii care nu mai au suflu. Luată în adevăratul înţeles, acela de întrerupere a unei activităţi, expresia nu este valabilă pentru domnul general. Nici după pensionare nu a rupt-o cu viaţa socială, cu foştii colegi, fiind prezent de la colectivul de redacţie al revistei acesteia, în care eu scriu acum, şi până la nunţile, botezurile şi alte bucurii sau necazuri ale foştilor subalterni.

Este prea puţin, ştiu, şi ceea ce scriu eu acum despre domnul general Gheorghe Florea. Ar fi prea puţin şi dacă aş scrie un roman, dar, modest cum îl ştiu, sunt sigur că m-ar dojeni blajin, spunând că nu a făcut cine ştie ce pentru poliţia constănţeană, pentru poliţia română. Că şi alţii ar fi făcut poate la fel dacă ar fi fost în locul dumnealui poate chiar mai mult şi mai bine. Că asta este menirea sa, de a edifice colective care să poată mai mult decât indivizii care le compun, “făcându-i să facă” nu mai mult decât le-o cere funcţia pentru care sunt plătiţi. L-aş putea contrazice, ştiu că nu se supără şi nu consideră insubordonare o confruntare de idei, dar mă opresc aici, unde se termină spaţiul meu de la această rubrică, şi vă fac şăgalnic cu ochiul: cred că v-aţi dat seama, vorbele şi faptele dumnealui le regăsiţi în multe din povestirile mele, mai ales atunci când fac referire la un şef, un adevărat şef al poliţiştilor, pe care ei şi l-ar fi votat dacă cineva le-ar fi cerut părerea. Pe vorbele şi fapele invocate de mine în povestiri domnul general Gheorghe Florea nu a cerut niciodată drepturi de autor. Nici nu ar avea cum, pentru că vorbele sale au devenit de mult folclor.

Am onoarea, domnule general!

                                     Comisar şef  ( r ) Adrian Nicola