La muzeu în Constanţa veche

sarcofagul     În urma deciziei prefectului judeţului, de a înfiinţa un muzeu la Constanţa, directorul prefecturii Ch. G. Aslan se adresa în ianuarie 1890 primarului Constanţei, solicitându-i sprijinul: “oriunde veţi descoperi obiecte antice, fie de orice natură, precum: arme, vase, pietre cu inscripţii, monede de aramă, de argint sau de aur, unelte şi altele, pe de o parte să mă avizaţi la moment pentru ca să iau măsurile trebuitoare întru adunarea lor, iar pe de alta, să le consemnaţi în mâinile deţinătorilor ca proprietate a judeţului destinată Muzeului. Graţie unor astfel de măsuri energice, nu mult timp va trece şi judeţul va poseda o frumoasă colecţiune de toate bogăţiile depuse de antichitate în sânul pământului său”.

Strângerea obiectelor a continuat, astfel că în anul 1913 se adunaseră suficiente pentru a se pune bazele unui muzeu destinat publicului. În noiembrie 1913 primarul Virgil Andronescu ia măsurile necesare pentru a renova cele două încăperi ale bufetului din grădina publică Mircea Vodă (azi parcul din faţa Teatrului). Conform înţelegerii cu Comisia monumentelor istorice, toate piesele depuse spre păstrare la Şcoala normală din localitate sunt aduse în noul sediu al muzeului. La conducerea sa este numit profesorul Ilie Ghibănescu, care era şi directorul şcolii de mai sus, iar paza era asigurată de un gardian. Astfel muzeul putea fi deschis publicului, orele de vizitare fiind 14-16,30 în fiecare zi de joi şi duminică.

Unul din cunoscuţii ziarişti constănţeni ai perioadei interbelice, Ion Neicu publica în vara anului 1929 un interesant articol intitulat “Insuficienţe culturale”. Desigur erau multe lucruri de făcut în viaţa culturală a oraşului nostru, dar autorul se oprea de această data la necesitatea unui muzeu al oraşului. Cu atât mai ciudată i se părea această lacună, cu cât era evident că oraşul nu ducea lipsă de relicve istorice. “Resturile vechiului oraş – scria Ion Neicu – fragmente de ziduri, pietre, inscripţii, sarcofage, monede, etc., pot fi văzute aproape pretutindeni. Cu oarecare grijă din partea edililor s-ar fi putut alcătui într-un an, doi, un muzeu municipal”.

Iată mai departe cum vedea autorul rezolvarea problemei:
“s-ar fi putut însărcina un profesor de istorie de la numeroasele şcoli secundare de aici, cu adunarea materialului. S-ar fi putut chiar să fie rugaţi toţi profesorii de istorie, geografie şi ştiinţe naturale, care cu oarecare dragoste de meserie şi cu interes faţă de binele obştesc ar fi putut colecţiona în cel mult doi ani material suficient pentru alcătuirea muzeului”. Cât despre locul unde muzeul putea fi aşezat, autorul propunea locul de lângă actualul sediu al Curţii de Conturi, sau mai bine cunoscut casa Benlian, cu harta arheologică, de pe bld. Ferdinand. “Pe locul fostei berării Tomis, lângă hotelul Grand, acolo unde oricine poate vedea azi resturile suficient de bine păstrate ale unei părţi a vechiului Tomis, s-ar putea ridica o clădire cu un subsol luminat. Subsolul ar lăsa să se vadă zidurile şi porţile. Deasupra s-ar aranja muzeul cu toate obiectele relative la trecutul şi fazele de dezvoltare ale oraşului”.

În primăvara anului următor acelaşi ziar aducea cititorilor săi o ştire pozitivă: “în şedinţa de ieri a comisiei interimare în urma propunerii d-lui primar Ghiţă Popescu, s-a decis ca în aripa dreaptă a palatului primăriei să ia fiinţă un muzeu al municipiului Constanţa, în care să se păstreze orice fel de relicve în legătură cu trecutul acestei regiuni şi al oraşului. Deasemenea obiectele prezentate la expoziţia semicentenarului (de la cazinou, din 1928, n.n.), vor trece în patrimoniul noului muzeu”. Într-adevăr, mare parte din obiectele expuse la aniversarea celor 50 de ani de la revenirea Dobrogei la ţara mamă, au intrat în colecţiile muzeului, aşa cum dorea şi profesorul C-tin Brătescu, “sufletul” acestui lăcaş de cultură. Adăpostit provizoriu însă în clădirea din faţa cazinoului (unde va reveni mai târziu), în vara anului 1929 se iau unele măsuri necesare pentru buna sa funcţionare. Acelaşi C. Brătescu aprecia cu acest prilej, că: “muzeul, aşa cum se prezintă actualmente, reprezintă o avere cu care se poate mândri orice oraş care pretinde a fi şi un centru cultural. De aceea trebuie să i se dea toată importanţa cuvenită, spre mai marea cinste a municipiului…”.

Instituţia intitulată acum Muzeul regional al Dobrogei, avea să fie bine cunoscută în rândul locuitorilor oraşului, care au contribuit activ la creşterea patrimoniul noului muzeu. Cei care donau obiectele găsite muzeului primeau mulţumiri publice. Astfel, într-un  ziar din 26 iulie 1931 putem citi: “Direcţiunea Muzeului Regional al Dobrogei (cu sediul în localul primăriei Constanţa) aduce mulţumiri publice următoarelor persoane pentru preţioasele donaţiuni cu care au binevoit a îmbogăti colecţia Muzeului: D-lui col. I. Dobrogeanu pentru un opaiţ antic; d-lui I. Constantinescu, institutor pentru o amforă antică; d-lui E. Atanasof, institutor pentru un bust de marmură, patru ulcele şi un opaiţ antic; d-lui I. Bunea, negustor ambulant pentru o statuetă de marmură, un opaiţ antic, o ulcică veche, un băţ ciobănesc şi 36 monede antice; d-lui D. Cristescu de la Vama Constanţa pentru 44 monede antice vândute cu preţ scăzut”. Urma apoi un mesaj către cititorii ziarului, în acelaşi sens: “direcţiunea muzeului, aducând aceste mulţumiri face un călduros apel către publicul constănţean şi în genere dobrogean, de a dona muzeului orice obiect antic pe care eventual l-ar poseda şi care cu timpul s-ar pierde, s-au poate chiar s-ar strica, dar care în muzeu s-ar păstra cu o grijă deosebită, notându-se în cartea muzeului numele donatorului. Prin aceasta fiece constănţean poate deveni într-o măsură oarecare, ctitor al acestui muzeu, care cu timpul e destinat a ajunge o mândrie a oraşului şi un punct de atracţie pentru toţi vizitatorii străini”.

Două săptămâni mai târziu conducerea muzeului publica “viile sale mulţumiri” altui grup de donatori, în fruntea cărora se afla chiar ziaristul amintit la început, Ion Neicu, “pentru un leu de marmură, un opaiţ antic, un tipar de opaiţ, o toartă cu ştampilă, un fragment de vas înflorat, ceramică şi silexuri preistorice”. Chiar şi Prefectura figurează pe această listă, “pentru un bust de bronz reprezentând pe zeiţa Roma şi servind ca greutate de cântărit”.

Acelaşi Ion Neicu avea să primească de la directorul Constantin Brătescu,  însărcinarea de a organiza şi conduce secţia etnografică a muzeului, din toamna anului 1932.

Descoperirile arheologice întâmplătoare erau şi ele comentate în presa locală, fapt ce arată interesul constănţenilor pentru cunoaşterea trecutului urbei lor. Iată un exemplu în acest sens, datând din anul 1933: “Recent s-a descoperit în curtea cazărmii Reg. 13 Artilerie un frumos sarcofag, săpat într-o piatră dură, locală. Sarcofagul are următoarele caracteristici: acoperişul este în formă clasică, asemănătoare celui expus în faţa primăriei, iar feţele laterale netede. Lespedea din faţă prezintă o deschidere dreptunghiulară, care a fost astupată cu o placă mai mică. În interior s-au găsit două schelete complet calcinate, datorită faptului că sarcofagul nu avea fund. Deasemenea s-au descoperit nu cu puţină surprindere, fragmentele unui opaţ rudimentar, precum şi o monedă greacă, care au fost reconstituite de către conservatorul muzeului local, d-nul Constantinescu-Rigo. Sarcofagul descoperit are lungimea de 2,45 m, înălţimea 1,90 şi lăţimea 1,10. Comparativ cu sarcofagul de marmură – presupus a fi al poetului Ovidiu – are proporţii mai mici şi este lucrat cu mai puţină artă. Meritul acestei descoperiri revine corpului ofiţeresc al regimentului 13 Artilerie şi d-lui colonel Vâlcu, comandantul regimentului”. 

Legătura cu poetul Ovidius a fost făcută de un amator, avocatul M. Văgăunescu din Bacău, care a întocmit un studiu pe şapte pagini, concluzionând că sarcofagul a aparţinut marelui poet roman renegat la Tomis. Sarcofagul respectiv fusese descoperit vis-à-vis de şcoala de industrie casnică, fiind apoi transportat, cu destulă greutate, în piaţa Ovidiu, în faţa primăriei. Constantin Brătescu, care i-a dedicat şi el un studiu apărut în ziarul “Universul”, nu îl lega de marele poet, dar îl considera “cel mai frumos sarcofag ce s-a desgropat în Dobrogea”. Mai amintim doar că momentul descoperirii a fost imortalizat de fotograful S. Păsculescu.

Alteori însă primăria a plătit despăgubiri proprietarilor; aşa s-a întâmplat în anul 1935, când locuitorul D. Abagiu a primit 3000 de lei, “pentru daunele suferite şi cheltuielile efectuate cu scoaterea unui sarcofag, găsit cu ocaziunea săpăturilor făcute pentru temeliile casei ce construieşte”. Este drept că institutorul Abagiu solicitase dublu şi probabil că nu ar fi făcut “lucrările în plus”, dacă “Onor Primăria nu dispunea scoaterea lui”. Adresa imobilului unde s-a făcut descoperirea era str. Ion Adam nr. 3, iar la lucrările de scoatere a sarcofagului au asistat consilierul Vasile Sassu, viitor ministru şi ajutorul de primar Scipio Vulcan, fiul cunoscutului publicist Petru Vulcan. Un alt fapt merită reţinut, pentru că ne arată dorinţa edililor locali de a ocroti muzeul şi obiectele antice descoperite la Constanţa. Atunci când în 1935, ministerul de Interne a solicitat primăriei Constanţa să contribuie cu obiecte antice la mărirea colecţiilor Muzeului Saint Georges al Fundaţiilor Culturale Regale, poziţia consilierilor a fost fermă: “Delegaţia în unanimitatea membrilor prezenţi, considerând pe de o parte că Muzeul Regional nu este prea bogat în obiecte antice, aşa cum se arată mai sus, iar pe de alta că trimiterea lor la Muzeul din Bucureşti ar însemna desfiinţarea completă a unui Muzeu Regional Dobrogean, a cărui necesitate este din ce în ce, mai apreciată, dat fiind numărul important de vizitatori străini şi din ţară, dispune a se comunica în acest sens ca urmare la adresa indicată”.

Solul Constanţei ascundea însă multe asemenea obiecte de valoare arheologică, iar documentele de arhivă amintesc de descoperirile făcute în acele vremuri. Astfel, atunci când primarul Constanţei solicita serviciului construcţiei şi exploatării portului să predea obiectele antice găsite, pentru muzeul din grădina publică, el primea un răspuns din care reieşea că fuseseră predate muzeului de antichităţi din Bucureşti “toate obiectele antice şi piesele sculptate, găsite cu ocazia lucrărilor portului, până în anul 1908”. Cele ce ieşiseră la iveală ulterior, s-au predat cu inventar, profesorului N. Orghidan, custodele secţiei din Constanţa a Muzeului Naţional. Interesantă este însă ultima menţiune din scrisoarea respectivă: “Alte obiecte antice, mai sunt pe dealul din partea de nord-vest a portului, nişte pietre şi sarcofagii cu capacele lor, pe care le ţinem la dispoziţia Dvs. pentru a le preda, când veţi crede de cuviinţă de a dispune ridicarea lor”.

În vara anului 1938 muzeul este evacuat din clădirea primăriei, iar obiectele depozitate într-o casă ruinată de alături, iar cele mai mari, lăsate pe terasa din stânga primăriei. Dezamăgit de starea aceasta, C-tin Brătescu, directorul său se adresează astfel primarului: “Cu alte cuvinte, în faza actuală, Muzeul Dobrogei, cel atât de vizitat şi căutat de intelectualii străini este ca şi desfiinţat şi în imposibilitate de a fi cercetat. Era, totuşi, singura mândrie culturală a Constanţei”. Era adevărat, cu colecţiile sale bine îmbogăţite, având din vara anului 1935 pe Ioan Micu (specialist în filologie clasică şi arheologie) în funcţia de conservator, muzeul a fost deschis zilnic între orele 9-12 şi 15-19, fiind vizitat de numeroşi oaspeţi străini. Trecuseră pe aici: Gustav Adolf, principele moştenitor al Suediei, profesorii universitari Guido Calza, G. Usani, Eugen Pittard, ş.a.

Rezolvarea găsită de primarul de atunci, generalul Teodor Nicolau, a fost repararea clădirii anexe a cazinoului (actualul acvariu) şi mutarea acolo a muzeului, “în regim de urgenţă”, adică până la ziua Marinei din acel an 1939. Ideea nu era nouă; încă din anul 1906, arhitectul Petre Antonescu considera că viitorul muzeu trebuia amenajat pe bulevardul nou (actuala faleză a cazinoului a fost un bulevard, numit odată Averescu), “în axa cazinului comunal”.

Se ştie că apoi muzeul s-a mutat în palatul episcopal, iar din 1977 în clădirea fostei primării, unde se afla şi astăzi. Cu o istorie bogată, ce aşteaptă încă să fie descoperită şi scrisă, el continuă să rămână instituţia culturală cea mai reprezentativă a oraşului nostru

                                                                                   Dr. Constantin Cheramidoglu