Mamaia veche, cu bune şi cu rele

terasa-cazino-mamaia-1941-1 Istoria Mamaiei are multe file şi probabil că vor trece mulţi ani până când cineva va avea răbdarea ( o calitate atât de rară astăzi) sa se aplece asupra tuturor documentelor ce conţin informaţii despre acest colţ de rai din nordul Constanţei. Vom prezenta astăzi câteva dintre aceste mărturii din vremea interbelică, arătând nemulţumirile publicului,  grijile administraţiei municipale de atunci, dar şi realizările ei, aşa cum le trăiau cei de atunci.

Dupa cum se ştie, drumul la Mamaia se făcea mai ales cu un tren ce “oferea” călătorilor aglomeraţie, căldură insuportabilă şi atmosferă neplăcută; când la aceste ingrediente se mai adăugau şi incidentele nedorite, situaţia devenea explozibilă, astfel că în vara anului 1924, puteam citi următoarele în ziarul local “Dacia”: “Un enorm scandal s-a întâmplat ieri după amiază în staţiunea Mamaia. Şeful trenului ce face cursele de plăcere împreună cu mecanicul, fiind cu chef, au defectat maşina în faţa plăjii. Călătorii, văzând situaţia, mai ales că ora era de acum 9, au sărit asupra celor doi slujbaşi aplicându-le cuvenita pedeapsă. Dacă nu interveneau mai multe persoane din serviciul băilor, mecanicul şi cu şeful puteau să fie chiar linşaţi. Reparându-se maşina trenul a putut fi readus până la Tataia, de unde vizitatorii au pornit-o pe jos, deoarece locomotiva fiind grăbită a părăsit trenul în mod subit. Organele superioare ale C.F.R. au cuvântul”[1].  Iar presa locală continua să observe cu atenţie evoluţia lucrărilor de la Mamaia şi mai ales situaţia turiştilor ce veneau în număr din ce în ce mai mare, atraşi fiind de frumuseţea deosebită a peisajului.cazino constanta

Citim astfel în ziarul local “Dacia”, din 6 aprilie 1928, următoarele: “Acum câteva zile, la primăria municipiului a avut loc o licitaţie pentru darea în antrepriză pentru sezonul anului în curs, a stabilimentelor de băi, a plăjii şi a aşa zisului cazinou de la Mamaia. Licitaţia a fost adjudecată asupra d-lor G. Rigani şi Al. Roşculeţ, pentru suma de 900.000 lei, adică îndoitul totalului la care s-a urcat antrepriza trecută. Am admirat curajul noilor antreprenori ce-şi riscă averile într-o întreprindere care deseori a adus pagubă, dar bănuim că pentru milionul pe care primăria îl încasează anul acesta, băile Mamaia au fost cel puţin renovate, dacă nu transformate cu totul şi amenajate cu un confort care să corespundă măcar într-o anumită măsură, cerinţelor timpului, fapt ce ne-a determinat să întreprindem o anchetă la faţa locului”. Şi ziaristul, care nu semnează articolul, continuă cu relatările de la faţa locului:

“Iată-ne ajunşi la Mamaia, după ce cu multă anevoinţă maşina a reuşit în fine să străbată şoseaua plină de gropi ce leagă băile de oraş. E tot vechea Mamaie, aşa cum o cunoaştem de ani de zile, cu baraca în ruină ce pretinde a fi cazinou, cu podeţul dinspre mare putrezit şi cu cabinele de baie sparte, căci în timpul iernii se găsesc şi dintre aceia care vizitează băile spre a achiziţiona lemne de foc. Plaja cu toate ale ei – hai să le denumim instalaţiuni – prezintă un jalnic aspect pe care comparându-l cu cei 900.000 lei  acordaţi de antreprenori, găsim că, cel puţin pentru moment, băile Mamaia sunt cele mai scumpe ruine. În halul în care se află Mamaia nu mai constituie o atracţie pentru Constanţa, mai ales acum, când vizitatorii nu se mai mulţumesc numai c-o plajă stearpă, care le oferă nisip, soare şi apă”. 

Iar ziaristul făcea apoi o comparaţie cu Varna, a cărei plajă frumos amenajată aducea anual mii de vizitatori străini, iar pentru nerealizările de la noi era criticat primarul aflat în funcţie pe atunci, doctorul Mărgărint.  Urmă apoi o înşiruire a celor ce urmau a fi realizate pentru a se îndeplini cerinţele moderne cărora plaja de la Mamaia trebuia să le facă faţă:

“Şoseaua trebuie refăcută ca să permită vehiculelor o circulaţie facilă. Trenurile să circule mai des, tot aşa şi autovagoanele, până la miezul nopţii, astfel ca şi seara plaja să fie la dispoziţia publicului. Instalaţiunile de băi trebuie renovate, iar numărul cabinelor sporit spre a se evita aglomeraţia. E necesar de asemenea un servicu de salvare. (…) Apoi pe plaje ar trebui să existe aparate de gimnastică şi amenajamente pentru copii şi mese cu umbrar dintr-acelea ce erau înainte de război. Localul cazinoului ar putea fi de asemenea refăcut cu totul, căci e dezgustător. Aceasta pentru a se putea face faţă pentru moment, căci sub guvernarea liberală nu ne putem aştepta la ceva mai bun. Mamaia ar putea deveni o staţiune balneară de prim rang, dar pentru a se putea realiza o atare situaţie, trebuiesc oameni noi, cu vederi largi, nu orizonturi strâmte ca ale doctorului Mărgărint”[2].

Am lăsat autorul “să-şi verse focul politic”, tocmai pentru a arăta cum se vedeau lucrurile în epocă. Ironia sorţii a făcut ca Mamaia să se înfrumuseţeze totuşi sub un alt primar liberal, Horia Grigorescu, iar despre realizările vremii sale vom prelua informaţiile din acelaşi ziar local, acum mult mai mulţumit de felul cum arăta staţiunea la acea dată. La festivităţile de inaugurare a pavilionului de la Mamaia din iulie 1934,  participa şi prinţul Nicolae. Să cităm acum din textul articolului dedicat acestor evenimente:

“Cu o deosebită solemnitate s-a procedat duminică la inaugurarea monumentalei clădiri a pavilionului de la Mamaia. Această operă edilitară care a transformat Mamaia într-o adevărată staţiune occidentală , a fost executată în timp de 100 de zile. Pavilionul de la Mamaia cuprinde săli de recreaţie, de restaurant, de dans, magazine, etc. Din punct de vedere arhitectonic are un aspect care impune şi dă o înfăţişare civilizată staţiunii. Această lucrare este opera arhitectului Victor Ştefănescu şi a profesorului inginer Ioanovici. Înainte de deschiderea solemnităţii au sosit prinţul Nicolae şi comandanţii superiori ai cercetăşiei. Prinţul a luat loc pe terasă, alături de d-nii Horia Grigorescu, Vasile Belu – prefectul judeţului – general Stan Popescu, comandantul Diviziei IX, amiralul Bărbuneanu, GH. S. Popescu fost primar, Vasile Lepădatu şi Radu Roşculeţ deputaţi, Scarlat Huhulescu şi Scipio Vulcan, ajutori de primar şi toţi membrii comisiei interimare. Au mai participat câteva mii de cetăţeni veniţi din oraş cu trenuri speciale şi autobuze. Serviciul divin a fost oficiat de către părintele vicar Gr. Dumitrescu din episcopia Tomisului şi Durostorului, înconjurat de un sobor de preoţi”.

Urma apoi relatarea discursului rostit de primarul Horia Griogrescu, care făcea o incursiune în istoria de aproape trei decenii a staţiunii:

“Sunt astăzi aproape 28 de ani împliniţi de când sub energica şi priceputa conducere a unuia dintre cei mai de seamă primari pe care i-a avut Constanţa, a lui Ion Bănescu, s-au construit pe această admirabilă dună dintre lac şi mare băile şi pavilionul de la Mamaia, loc de recreaţie, de sănătate şi lumină, în folosirea celor ce caută linişte şi odihnă. Lupta fusese aprigă: între cei ce doriseră ca plaja de care are nevoie Constanţa să fie în apropiere şi chiar în raza oraşului, la Viile Vechi şi la marginea rezervoarelor de petrol, al căror dig de protecţiune însă modificase curentul valurilor astfel că baile nu mai putea avea acelaşi efect terapeutic şi între Ion Bănescu, cu vederea lui largă şi perspectivele de viitor, întrezărea afluenţa vizitatorilor şi aprecia la justa şi adevărata valoare, plaja naturală de la Mamaia, cu nisipul ei, cu apele ei, cu splendida ei expunere la razele binefăcătoare ale soarelui de o zi întreagă. Părerea lui Ion Bănescu a triumfat şi pe baza planurilor ridicate de eminentul arhitect peisagist francez Ed. Redont, s-au construit băile şi pavilioanele pe această plajă de duioasă legendă: Agia, ciogiuc Agia, Agia Mamaia – povestea nevestei de boier moldovean furată de paşa Silistrei într-o luntre, Kiustenge fiica Mamaiei alergând după maică-sa, maică-sa Mamaia rugându-se Domnului şi Dumnezeului cel milostiv – ca să nu se înece fata, prefăcând-o pe mamă în puntea de nisip aşternută între ape, pe care aleargă Constantina – Kiustenge, plângând şi suspinând în freamătul neîncetat al mării”.

“Din Mamaia, Ion Bănescu a încercat să facă o adevărată staţiune de mare şi pentru a-i da dezvoltarea necesară, a parcelat duna şi a împărţit celor ce doreau locuri ieftine pentru construcţiuni de adăposturi şi vile. Ideea a prins. În vremurile însă când poate s-ar fi găsit şi oameni şi mijloace pentru a merge mai departe în dezvoltarea acestei staţiuni, evenimentele politice care au început de la 1911 ca să sfârşească la 1920, au împiedicat pe mulţi să-şi realizeze gândurile. În acest răstimp se făcuseră doar parcul dintre lac şi staţiune şi arsese pavilionul central, înlocuit cu o clădire de lemn, care nu mai cadra cu pretenţiunea plajei şi nici cu restul instalaţiunilor de băi. Câţiva proprietari de terenuri, între care trebuie să preamărim şi slăvim pe defunctul şi marele nostru rege Ferdinand I şi să aducem profunde omagii Alteţei Sale Principele Nicolae al României, au contribuit prin construcţiuni la planurile atât de frumos chibzuite şi întrezărite de Ion Bănescu”. După ce prezenta apoi greutăţile cu care s-au realizat proiectele respective, primarul Horia Griogorescu îşi lua angajamentul în faţa asistenţei că se va strădui şi el să contribuie la înfrumuseţarea şi modernizarea acestei staţiuni:

“Îmi veţi permite să vă asigur că, cu dragoste şi râvnă, sprijiniţi cum am fost până azi, vom căuta să desăvârşim lucrăile începute; că vom putea avea anul ce va să vie, construite cabine spaţioase şi băi de mare calde, de-a dreapta şi de-a stânga pavilionului; că vom avea la anul în staţiune un hotel sau două, pentru cei ce îşi înţeleg odihna numai la mare; că aşa cum în acest an, cu mari sacrificii, am adus lumina electrică din oraş, vom aduce în anul 1935 apă potabilă pe conducte; că din lac vom face o adevărată şi zilnică sărbătoare şi vom înlesni celor ce îşi amintesc de trecutul nostru tomitan o visare prin parcul insulei unde Ovidius Publius Naso îşi strângea mai bine toga la gât şi aşezându-se obosit pe piatra lui, cerceta îndelung cu ochii orizontul mării, în aşteptarea corăbiei care să-i aducă iertarea lui August. Că ne legăm a merge pe drumul înaintaşilor noştri, spre dezvoltarea şi progresul Constanţei, spre mulţumirea tuturor celor ce muncesc şi contribuie, ca să aibă satisfacţiunea întrebuinţării banului public în intersul obştesc”[3].

După acest discurs, prinţul Nicolae a vizit condus fiind de primar şi ajutoarele sale, cazinoul nou din Mamaia, fiind se spune încântat de amenajările interioare. După servirea unei gustări la bufetul băilor, condus de Marin Canciovici (cel ce avea şi restaurantul “Capato “ din Constanţa), la orele două după amiază, solemnităţile au luat sfârşit.

Pentru cei care văd astăzi pentru prima dată Mamaia, dar şi pentru noi toţi ceilalţi trăitori ai ultimelor 5-6 decenii, este greu de crezut că staţiunea a putut arăta aşa cum o descriau ziariştii vremii, că turiştii de atunci se puteau mulţumi cu un confort minim şi puteau să-şi petreacă vacanţa fără prea multe posibilităţi de agrement. Şi totuşi aşa a fost, iar Mamaia de astăzi este rezultatul unei activităţi intense a constănţenilor şi nu numai a lor, cu bunele şi cu relele ei.

                                                                                         Dr. Constantin Cheramidoglu

 

 



[1] “Dacia”, an XI, nr. 148 din 4 iulie 1924, p. 1.

[2] “Dacia”, an XV, nr. 77 din 6 aprilie 1928, p. 1.

[3] “Dacia”, an XXI, nr. 25 din 9 iulie 1934, p. 4.