criza morala

Criza morală, cauza tuturor nenorocirilor

rasfoind presa vremii

   Am prezentat în cadrul acestei rubrici diverse cazuri pe care presa vremii de la malul mării le-a adus la cunoştinţa opiniei publice, încercând ca prin mijloace specifice să tragă un semnal de alarmă faţă de cele petrecute în societatea acelor vremuri. Dar, ca nişte adevăraţi profesionişti, ziariştii de atunci nu s-au mulţumit doar să scoată la lumină cazurile respective, ci să şi găsească cauzele şi explicaţiile care au dus la producerea evenimentelor care au ţinut primele pagini ale publicaţiilor interbelice. Un astfel de material, cu titlul „Otrava sufletelor -Trăim într’o cumplită criză morală” a fost publicat în săptămânalul constănţean „Marea Neagră”, anul 1, nr. 17, din data de 30 septembrie a anului 1923. Autorul articolului, I. Sandu, aprecia că imoralitatea în care se scălda societatea acelor vremuri era cauza tuturor nenorocirilor, indiferent că era vorba despre o crimă, o sinucidere sau vreun furt. Practic, literatura prin romanele  contestate şi cinematografia cu peliculele presărate cu scene obscene, precum şi jocurile de noroc sau tablourile ce înfăţişeau portrete nud erau factorii care destabilizau comunitatea.

Redăm mai jos textul integral al articolului, tocmai pentru a intra mai bine în atmosfera acelor vremuri. „Cele trei instituţii cari ar trebui să se completeze una pe alta pentru desăvârşirea educaţiei viitorilor cetăţeni sunt: familia, şcoala şi societatea. Fiecare din acestea îşi au  importanţa lor netăgăduită. Dacă familia şi şcoala caută să împiedice otrăvirea sufletelor tinerelor vlăstare, apoi societatea este mediul cel mai prielnic pentru contagiunea morală care este mai periculoasă decât contagiunea boalelor molipsitoare.

 Zilnic citim în presă: dispariţia unei tinere de 13-14 ani, tâlhăria unor minori, crima unui copil de 16 ani, sinuciderea unei fete etc.

 Cauzele se înmulţesc în ciuda completei nepăsări a autorităţilor noastre. Multe trec aproape neobservate, fără să ne mai impresioneze. Nimeni nu caută să găsească cauzele. Intelectualii şi în special Presa ar avea un mare rol. Prin mijloacele de cari dispun ar trebui să cerceteze din alt punct de vedere şi niciodată să nu se mulţumească cu rezultatul pe care îl vedem adeseori în gazete: „cauza sinuciderei a fost o dragoste nenorocită” sau „Motivul crimei a fost furtul”. Eu spun că motivul sinuciderii na fost dragostea  şi motivul crimei n’a fost furtul.

 Adevăratele motive sunt: Literatura chioşcurilor cu romane senzaţionale, cinematografele, cu cu filmele bolnăvicioase şi cu scene obscene, jocurile de noroc, expunerea gravurilor indecente pornografice sub pretexte de artă  în localurile vizitate  de copii însoţiţi de părinţi. Un exemplu: La o cofetărie din centrul oraşului frecventată de foarte mulţi elevi  şi eleve de şcoli primare şi secundare, nu lipseşte niciodată cel puţin un nud, în mărime aproape naturală.

 Ce se naşte în sufletul tineretului la vederea acestor chipuri de femei goale zugrăvite amănunţit? Toate acestea influenţează sufletul tineretului. Cuvintele triviale auzite pe stradă, atitudinea scandaloasă a unei perechi în faţa cazinoului, scenele obscene dela cinematograf, gravura şi literatura chişcurilor, fac tineretul să vadă o altă lume decât cea de acasă şi cea de la şcoală şi influenţează sufletul lui.

 E o datorie din partea cetăţenilor conştienţi, a autorităţilor şi mai cu seamă a Presei, ca să reacţioneze şi să ducă o campanie necruţătoare contra celor de mai sus, atrăgând atenţia părinţilor asupra pericolului la care sunt expuşi copii lor.”

 Să cerem măsuri drastice împotriva celor ce otrăvesc sufletul copiilor.

  Aceeaşi idee este susţinută de un alt ziarist, Damian Stănoiu, din cadrul aceleaşi publicaţii, în numărul nr. 38, din data de 25 octombrie 1923, în cadrul articolului intitulat Criza morală – rădăcina tuturor relelor de care pătimeşte societatea”. Conform părerii acestuia, criza morală este „izvorul tuturor relelor de care suferă cumplit generaţia de după război”. Dar iată cu ce argumente interesante vine să susţină ziaristul această teorie. „ Lumea de după război e bântuită de multe rele, care în cea mai mare parte a Europei- în special- au luat aşa proporţii că s’au transformat în adevărate crize catastrofale.

 Aşa, avem criză economică, criză financiară, criză socială, etc, cea mai mare însă şi cu urmări mai teribile pentru civilizaţie, este negreşit criza morală.  În zadar oamenii de specialitate, chemaţi sau nechemaţi, caută rădăcina celorlalte crize, în direcţii mai totdeauna probabile; în zadar caută remediul acestor crize emi#ând teorii valabile 24 de ore! Căci, criza morală, ea singură, este izvorul tuturor relelelor de care suferă cumplit generaţia de după război.

  Binele, datoria şi virtutea- cele trei idei fundamentale în care filozoful Schleiermacher a concertrat toate ideile morale, sunt atât de nesocotite de lumea acestei epoci, că chiar acei cari le posedă, ezită a le practica cu curaj, pentru a nu fi socotiţi ca nişte caraghioşi. «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi» această sublimă învăţătură rostită de blândul şi Dumnezeiescu Iisus, în care se rezumă întreaga morală evanghelică, numai găseşte sălaş în inima omului de astăzi. Egoist, laş, lacom, hrăpăreţ, mincinos, acesta est omul contemporan. Nevoile aproapelui îl lasă nepăsător- atunci când nu-l bucură greutăţile în cari se sbate ţara, nu-l interesează decât din punct de vedere al interesului personal.

  Cum să nu fie criză economică, când lăcomia a luat locul cinstei şi dreptăţei în echilibrarea proporţiei dintre muncă şi câştig?

  Cum să nu se sbată statul în criză  financiară când risipă este botezat noul dans inventat de proaspeţii milionari, iar contrabandă, mită şi sustragere dela impozite , nouile reţete de patriotism?

  Cum să nu fie criză socială, când lăcomia şi interesul sunt bazele pe care se încheie însăşi contractele matrimoniale, când sensualitatea alungă fericirea căsniciei, când câştiguri nemuncite fac să defileze pe scările hotelurilor femei ce poartă numele unor soţi cărora le-au jurat credinţă şi alimentează spelunci de teapa celor neroniane?

   Criza morală! – iată izvorul tuturor relelor de care suferim pentru combaterea şi înlăturarea acestui teribil flagel trebue să se îndrepteze măsurile definitive ale celor chemaţi să isbăvească ţara din celelalte crize de tot felul în care se sbate de moarte. Căci, atunci când cinstea, binele dreptatea, pudoarea, datoria, economia, dragostea, etc., îşi vor relua locul la baza vieţii omeneşti şi obşteşti, înlocuind lăcomia, răul, egoismul, risipa, înşelăciunea şi laşitatea, aspectul mizerabil al vieţii de astăzi se va schimba ca prin minune.”

   Mai departe, în paginea a doua a aceleaşi publicaţii, în cadrul rubricii  «Anchete şi reportaje» este dezbătut acelaşi subiect- cel al moralităţii-, sub titlul Pervesiuni sexuale în o anumită societate – trăiesc în mijlocul nostru o sumedenie de monştri amorali”. În cadrul rubricii, este prezentat portretul unui bărbat care prin comportamentul lui deviant a îngrozit populaţia Constanţei din acea perioadă.

 „Avem la ordinea zilei o chestiune scabroasă care pasionează azi Constanţa.

 E vorba de cazul patologic al lui Strajan, acest stranui personaj amoral. Plutim în plină decadenţă, în jurul unor fapte ce ies din comun şi care ar putea pasiona pe cercetătorii de pervesiuni sexuale, pe medicul alienist ca şi pe jurist.

 Cabinetul de instrucţie care instruieşte acest caz sa transformat în institut de psihologie morbidă. Faptele ce se cercetează azi de justiţie întrec cu mult cea mai defrânată imaginaţie a unui romancier.

  Caracterele psihopatice ale monstrului

 Caracterele psihopatice ale autorului principal, căzut în mâinile justiţiei, sunt demne de relevat. Amoralitatea tipului este uimitoare. Vorbeşte de pasiunile lui antinaturale ca de ceva obişnuit, care nar şoca moralitatea.  Are o repulsiune groaznică de femeie iar farmecul unei iubiri, unei  atracţiuni de acest fel nu l-a simţit niciodată. Citirile prverse l-au pasionat de timpuriu şi a desăvârşit în el înclinaţiunile antinaturale.

 Amoralismul tipului

 Oscar Wilde a avut remuşcări, Strajan nu le are. Pare chiar mirat de amestecul justiţiei în chestiuni intime cari, după părerea lui, lar privi numai pe dânsul, iar nu şi societatea.

 Judecătorul de instrucţie a avut clipe de îndoială, asupra stărei lui mintale. Răspunsurile lui sunt clare, hotărâte, frizând inconştienţa.

 Vagabondajul înăscut

 Viaţa lui e o pagină de roman senzaţional, născut dintr-o familie bună, într-un mediu intelectual, unde se desbăteau cele mai complicate idei filosofice şi cele mai subtile teorii de estetică.  Bătrânul Strajan, tatăl monstrului, a fost un eminent profesor şi scriitor distins, care ne-a dat pagini admirabile de filosofie, estetică şi critică literară. A primit la casa părintească o educaţie aleasă, fără însă să i se fi bănuit înclinările spre perversitate. Fraţii lui sunt normali, elemente culte, ponderale şi ocupă poziţii sociale înalte. Unul este magistrat, un altul medic. A absolvit liceul din Craiova cu distincţie. Când a ajuns însă la vârsta pubertăţii o impulsiune tainică l-a prăvălit pe panta vagabondajului. Fire inadaptabilă sociabilităţei ca golanii lui Gorki, a cutreierat ţara în lung şi lat, exercitând toate meseriile josnice. Felul acesta de viaţă vagabondă îi dădea senzaţia că trăieşte, se simte fericit, tăvălindu-se între drojdia societăţei. E tipul perfect al vagabondului incorijibil. După mult timp de hoinăreală, se fixează relativ, la Constanţa, exercitând de predilecţie meseria de vânzător ambulant.

 Isteria masculină

 Caractere de isterie masculină se pot constata la Strejan şi după îmbrăcămintea lui singulară, de un excentrism şocant. Cizme mari în picioare, cămaşă de culoare neagră, în loc de haină, cingătoare de piele la mijloc, lavaliere de culori stridente. Te mai isbeşte de la cea dintâi privire o asimetrie pronunţată a feţei. Diferite ticuri nervoase îl stăpânesc. Toată lumea îl privea ca pe un excentric, un fel de nebun inofensiv. Nimeni n’ar fi bănuit că sub înfăţişarea bizară şi stranie a vagabondului se ascunde o fire pătimaşă, un pederas învederat. A trebuit un denunţ la parchet ca să se descopere groaznicul adevăr.

 Victime şi complici

 Gravitatea faptelor nu stă însă numai în descoperirea unui bolnav mintal. Dacă ar fi să se dea crezare declaraţiilor lui, despre a căror veracitate caută acum poliţia să ne convingă, prin coroborări cu alte elemente, apoi avem în mijlocul nostru o categorie de indivizi care simt necesitate imperioasă a unor acte ce degradează pe om întradevăr, Strajan a făcut în faţa judelui instructor, un eminent magistrat, care s’a pasionat de acest senzaţional caz de patologie mintală, declaraţiuni uluitoare. Cu precizări de situaţii, ce se pot controla, nume proprii şi alte amănunte morbide, el ne desvălue o societate de amorali, cuiburi de degeneraţi sexuali.

 Es la iveală o serie întreagă de victime ce au căzut pradă perversiunilor lui sexuale.

 Sub puterea de sugestie perfidă  a acestui monstru, copii de liceu între 12-13 ani, serveau drept materie însufleţită pentru satisfacerea unor perversiuni abominabile.

 Stranii perversiuni sexuale

 Este însă şi o altă serie de ticăloşi, asupra cărora nefasta influenţă a monstrului nu ne-ar putea explica monstruozităţile comise. Oameni cu înfăţişarea respectabilă, în plină maturitate, negustori cunoscuţi pe piaţă îl cătau, îl iubeau pe monstrul amoral, să comită asupra lor acte neneaturale.

 Lucrurile acestea caută acum d-l judecător de instrucţie să le scoată la lumină. Nu se poate tolera în mijlocul unei societăţi astfel de amorali, al căror loc trebue să fie ori casa de nebuni, ori temniţa.”

  Interesant este faptul că multe dintre aspectele semnalate în presa anilor ‘20 se regăsesc şi în societatea actuală,  neajunsurile fiind parcă trase la indigo, fapt ce ne determină să recunoaştem, cu un surâs amar, că istoria se repetă.

 

  Rubrică realizată de Camelia UNGUREANU, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” Constanţa