furturi plaja

Furturile de pe plajă, din hoteluri şi din autoturisme, cele mai frecvente infracţiuni comise la sfârşit de sezon estival

   turisti-pe-litoral-Vremea frumoasă de la finalul sezonului estival a făcut ca numărul turiştilor să fie în continuare ridicat, în special la sfârşit de săptămână, când cei veniţi în vacanţă la mare au avut parte de numeroase evenimente artistice, aşa încât distracţia a fost din nou la cote maxime. În ciuda faptului că întreg judeţul Constanţa a fost asaltat de sezonişti, în ceea ce priveşte numărul evenimentelor înregistrate de oamenii legii, acesta a fost unul scăzut şi fără evenimente majore.  Au fost, totuşi, indivizi care s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinşi în urma comiterii unor infracţiuni, cum ar fi: furturi de pe plajă, din camerele de hotel sau din autoturisme.

 Un astfel de caz a fost soluţionat de poliţiştii Secţiei 3 Rurale Mangalia, care au fost anunţaţi, sâmbătă, 6 septembrie, de către un turist, din Bucureşti, că persoane necunoscute i-au furat o geantă pe care o lăsase nesupravegheată timp de câteva minute. Odată cu respectiva geantă i-au fost furate şi un telefon mobil, două portofele, documentele şi suma de 350 lei.

 În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că furtul a fost comis de

Constantin A., de 35 ani din Constanţa, care este cercetat în stare de libertate. În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta a fost recuperat în totalitate.

 MAMAIA

 Prins cu bunurile sustrase din hoteluri

  Un alt bucureştean a ajuns în faţa oamenilor legii, dar de această dată nu ca victimă, ci ca suspect. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost prins de poliţişti în timp ce fura din camerele unui hotel din staţiunea Mamaia. Poliţiştii au fost sesizaţi, la data de 31 august 2014,  dimineaţă, de angajaţii hotelului că suspectul forţa uşile camerelor. Patrula care s-a deplasat la faţa locului l-a identificat pe B. Gheorghe Remus, de 21 de ani, din Bucureşti, turist, care avea asupra sa un rucsac în care se aflau mai multe bunuri. Din verificări s-a constatat că rucsacul şi bunurile aparţineau unui angajat al hotelului, bunuri ce au fost recuperate în totalitate şi predate persoanei vătămate. Turistul este cercetat penal, în libertate, pentru furt calificat.

 Cu  „alba-neagra“

  Cei care credeau că  „alba-neagra“ este un joc care a fost dat uitării s-au înşelat. Încâ mai sunt persoane care se lasă amăgiţi de obţinerea facilă a banilor, acceptând să facă echipă cu persoane dubioase care nu au alt scop decât acela de ai escroca. În această situaţie s-au aflat mai mulţi turişti care au fost ademeniţi, pe faleza din Mamaia, de un individ care juca „alba-neagra“, fapt anunţat de un cetăţean prin 112.  Fapta s-a confirmat, poliţiştii din Mamaia identificând un bărbat din Bacău, în vârstă de 38 de ani care practica jocuri de noroc, motiv pentru care a fost amendat de oamenii legii cu suma de 500 lei.

 Minore cercetate pentru furt de pe plajă

  Două minore au profitat de neatenţia unui turist, furându-i acestuia borseta, de pe un şezlong, faptă petrecută joi, 28 august a.c., pe o plajă din Mamaia. Poliţiştii au identificat,  în zona Hotelului Neptun, o minoră în vârstă de 15 ani care, împreună cu o alta de aceeaşi vârstă, tot din Constanţa, au sustras turistului, de pe un şezlong, o borsetă ce conţinea acte personale, un telefon mobil şi bani. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.

 Cercetaţi pentru furturi din autoturisme

  Şi autoturismele au fost în atenţia hoţilor, inclusiv ai celor minori. Poliţiştii din Constanţa cercetează în stare de libertate un minor de 13 ani, care, duminică, 24 august, la ora 12.30, a spart geamul de la portiera unui autoturism, parcat pe bulevardul Mamaia, cu intenţia de a sustrage bunuri din interior. Dacă minorul nu a reuşit să fure respectivele bunuri, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu un  bărbat de 43 de ani, din Bârlad. Acesta este cercetat în stare de libertate, de către poliţiştii din Costineşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, după ce, în noaptea de 24 august a.c., a sustras dintr-un autoturism parcat în staţiune mai multe bunuri.

  Alţi trei tineri au fost prinşi cu bunurile furate dintr-un autoturism parcat în apropierea de Clubul Bellagio din Mamaia. Evenimentul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, în noaptea de 23 spre 24 august, când a constatat că, la scurt timp de la momentul parcării, geamul din partea dreaptă faţă a portierei autoturismului marca Audi fusese spart. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa. În jurul orei 3.00, lângă o parcare din apropierea Cazinoului, militarii au identificat un grup de persoane care au început să se agite şi să se îndrepte spre un autoturism staţionat.Indivizii   s-au oprit la somaţia jandarmilor, iar în urma controlului corporal sumar, dar şi în urma verificării autoturismului, au fost găsite patru telefoane mobile şi o sumă de bani.

 Potrivit anchetatorilor, principalii suspecţi au declarat iniţial că telefoanele sunt ale lor, apoi că le-au cumpărat, susţinând, în cele din urmă, că le-au găsit.

  Principalii suspecţi, un minor de 17 ani, şi doi tineri de 18, respectiv 26 de ani, toţi trei din localitatea Ovidiu, au fost conduşi la sediul Poliţiei Mamaia pentru continuarea cercetărilor