furturi

Mai mulţi indivizi cercetaţi în stare de reţinere pentru furturi şi tâlhării

    Acţiuni de amploare şi desfăşurări serioase de forţe au avut loc în zilele de 8, respectiv 9 mai a.c., când peste o sută de poliţişti şi jandarmi  au descins la locuinţele mai multor persoane certate cu legea. Este vorba despre percheziţii domiciliare efectuate pe raza municipiului Constanţa, precum şi în judeţul Constanţa, la persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de furt din locuinţe, dar şi pentru documentarea activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de comiterea unor fapte cu violenţă pe raza judeţului de la malul mării.

infractori retinuti pentru furturi si talharii

La acţiunea din data de 8 mai a.c., au fost prezenţi peste 50 de poliţişti din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale, Operaţiuni Speciale şi cei din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor de pe lângă Judecătoria Constanţa. Aceştia au efectuat nouă de percheziţii domiciliare,pe raza judeţului şi a municipiului Constanţa, fiind reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 33 de ani, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi tăinuire la tâlhărie calificată. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a decis punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă Ion Palaghia, Eduard Costel Mihalache, Ionuţ Cătălin Constantin şi Petre Părăeală. Ion Palaghia şi Eduard Costel Mihalache sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie calificată, iar Ionuţ Cătălin Constantin şi Petre Părăeală sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Cum acţionau

  În sarcina lui Ion Palaghia şi Eduard Costel Mihalache s-a reţinut cã, în data de 14 aprilie şi în noaptea de 14 spre 15 aprilie, inculpaţii, împreunã cu alte trei persoane rãmase neidentificate, au pãtruns în douã imobile ale persoanelor vãtãmate. Prin utilizarea violenţelor fizice şi prin folosirea unui cuţit, le-au deposedat pe acestea de şapte telefoane mobile, dintre care unul aparţinea unei martore, un laptop marca DEL, o tabletã marca Allview şi suma de 2.400 de lei. Bărbaţii, cu excepţia lui Eduard Costel Mihalache, purtau cagule pe faţă. Cel din urmă s-a prezentat, în unul din cazuri, ca fiind poliţist. În sarcina inculpatului Ionuţ Cãtãlin Constantin şi a lui Petre Părăeală s-a reţinut cã în posesia celor doi au fost gãsite telefoane mobile care apaţineau persoanelor vãtãmate şi martorei. Potrivit anchetatorilor, aceştia cunoşteau faptul cã telefoane provin din sãvârşirea infracţiunilor de tâlhãrie calificatã.

 

Alte percheziţii la Constanţa şi Medgidia

   O altă acţiune de amploare, s-a desfăşurat o zi mai târziu, în judeţul Constanţa, când peste o sută de poliţişti, din Constanţa şi Medgidia, însoţiţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmi, au descins în trei locuinţe din cartierul constănţean Palazu Mare şi Medgidia, la persoane suspectate de comiterea unor furturi din locuinţe. Au fost verificate 15 persoane, iar dintre acestea, două au fost aduse la audieri la sediul Poliţiei Municipiului Constanţa. Din locuinţele perchiziţionate, poliţiştii au confiscat băutură alcoolică, drujbe, flexuri, telefoane mobile, despre care se bănuieşte că au fost furate din locuinţe. În cauză, poliţiştii au vizat şi persoanele urmărite şi autoturismele declarate ca fiind sustrase de pe teritoriul României şi al altor state. Anchetatorii continuă cercetările în vederea probării întregii activităţi infracţionale a celor bănuiţi.

 

A furat autobutul RATC aflat pe traseu, la cap de linie

A furat autobutul RATC aflat pe traseu, la cap de linie

Oamenii legii şi conducerea Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanţa au fost alertaţi marţi, 15 octombrie, de către un un şofer, angajat al regiei, că, în timp ce se afla la cap de linie, i-a fost furat autobuzul. Mai exact, autobuzul cu numărul de înmatriculare CT 07 ZOJ, care deservea linia 44. Din spusele şoferului, acesta ajunsese la staţia de la Poarta 1 de acces în Portul Constanţa, şi în timp ce aştepta să plece în cursă, s-a întâlnit cu un fost coleg de serviciu, cu care s-a salutat şi au stat puţin de vorbă. Apoi, şoferul a pornit motorul autobuzului, a coborât, a închis uşa în urma lui şi s-a dus să-şi ia foaia de parcurs. Odată plecat, fostul coleg de muncă cu care schimbase câteva cuvinte a deschis uşa autobuzului, a urcat la volan şi s-a făcut nevăzut. Alertaşi, poliţiştii au demarat procedurile legale aflate în vigoare în astfel de cazuri. În scurt timp, autobuzul a fost depistat şi blocat în trafic pe bulevardul Aurel Vlaicu. Nu doar fostul angajat RATC urmează a suporta rigorile legii, pentru fapta sa nebunească, acesta fiind acuzat de furt calificat, ci şi şoferul rămas fără mijlocul de transport, acesta fiind acuzat pentru neglijenţă în serviciu, deoarece nu trebuia să lase cheile în contact.

Interesant este că în autobuzul cu pricina se afla şi un călător care urcase chiar de la capăt de linie, participând astfel fără voie la cursa clandestină. Omul se îndrepta către locul de muncă fără să bănuiască nimic, singura lui mirare fiind aceea că autobuzul nu oprea la nicio staţie.