jocuri de noroc

Jocurile de noroc şi ilegalităţie de la Cazino

   Cazino-Constanta  Impozanta clădire a Cazinoului constănţean a fost inaugurată cu fast  pe 15 august 1910, de Ziua Marinei. Iniţial, primaria a decis să păstreze Cazinoul doar pentru activităţi culturale şi mondene, însă lipsa fondurilor şi costurile mari de exploatare a edificiului au determinat autorităţile să deschida jocurile de noroc, aşa încât doar sala de sus a rămas destinată exclusiv evenimentelor artistice. Datorită costurilor ridicate ale lucrărilor, Primăria Constanţa, preocupată acum de amortizarea investiţiei, a autorizat jocurile de noroc, pe 15 martie 1911. Cazinoul a fost dotat cu două mese de biliard şi 17 mese rotunde pentru jocurile de cărţi. În scurt timp, a devenit unul dintre stabilimentele cele mai cunoscute de acest gen din Europa, fiind preferat de împătimiţii jocurilor de noroc din toate colţurile lumii. Baronul Edgar de Marcay, care câştigase în 1912 licitaţia de concesionare a Cazinoului, a ridicat Hotelul Palace, cu scopul de a deservi clienţii stabilimentului. Baronul de Marcay a angajat un arhitect francez, care a conceput o clădire modernă şi elegantă, în stilul rivierei franceze, ţinând astfel cont de pretenţiile clientelei rafinate şi sofisticate care vizita Cazinoul.       Şirul serilor pasionale a fost întrerupt în perioada primului război mondial când a fost transformat în spital, dar în perioada interbelică Cazinoul a revenit la destinaţia sa originală: jocuri de noroc într-un spaţiu luxos.

    Devenit un soi de atracţie fatală, în Cazino aveau acces numai cei bogaţi şi aventurierii, ţinuta de seară fiind obligatorie, iar luxul o atitudine firească. Cazinoul a devenit subiect de scandal în Parlamentul României, însă oricât de puternică a fost tabăra ce susţinea desfiinţarea lui, Cazinoul a fost în contiuare exploatat conform destinaţiei iniţiale, iar jocurile de noroc nu au mai fost niciodată interzise.

 

   Fascinantul Cazinou a fost mereu considerat un subiect de mare interes şi pentru ziariştii vremii, care nu ezitau să prezinte cu lux de amănunte dramele petrecute în sălile stabilimentului, tragediile şi poveştile nefericite ale protagoniştilor jocurilor de noroc, care sfârşeau de multe ori în valurile mării sau într-o cameră de hotel, cu un glonte în tâmplă. Nici scandalurile, bătăile sau furturile petrecute în incinta localului nu erau ignorate de ziarişti, evenimentele petrecute aici putând fi considerate o inepuizabilă sursă de ştiri.  De exemplu, cotidianul ”Dacia”, în numărul 48, anul XVII, din data de 23 august 1930,  în articolul cu titlul ”Păziţi-vă buzunarele la Cazino!”, avertiza cetăţenii cu privire la furturile ce au loc în incinta Cazinoului constănţean, încercând totodată şi sensibilizarea poliţiei în prinderea hoţilor. ”Seria furturilor la Cazino, nu a încetat. În ultimele două nopţi din sala de ruletă şi cheminul de fer, s’au sustras din buzunarele – unor persoane cari au depus reclamaţiuni la chestură – însemnate sume de bani, variind între 10-15000 lei. După câte constatăm ignoranţa poliţiei, caută să rămână proverbială, deoarece nici de data această nu au putut fi descoperiţi autorii furturilor.”

Abuzurile concesionarilor de la Cazino

    Publicaţiile constănţene nu au ezitat să dezvăluie nici ilegalităţile comise de antreprenorul Cazinoului care orchestra întreaga activitate din perioada anilor 1930, mai exact  Tomiţă Boată, acuzat că a angajat mai multe persoane dubioase cu scopul de a-i potoli pe cei care se revoltau atunci când nu îşi primeau banii câştigaţi la jocurile de noroc. Dar să vedem care erau dezvăluirile făcute în paginile cotidianului ”Dacia”, anul XVIII, numărul 160, din data de 11 septembrie 1930, articol apărut sub semnătura lui Al. Demetrescu, pe prima pagină a publicaţiei, cu titlul: ”Operaţiunile bandei dela Cazino.  Am făgăduit cititorilor că nu vom slăbi o singură clipă din vedere operaţiunle incorecte ale  antreprizei jocurilor de la cazinoul municipal şi, fideli promisiunei, n’am lăsat ocaziune, când a fost vorba de malhonestităţi, nerelevată. Bineînţeles că faptul revelaţiunilor noastre pe cât de juste pe atât de dure şi usturătoare, n’a putut impresiona pe d. Tomiţă Boată, jovialul antreprenor al trişorilor şi exploator al nenorociţilor pătimaşi. Se vede treaba că îndelungul exerciţiu în practica lucrurilor deocheate pe care l’o fi având l’a făcut imun  de anumite senzaţii, cum ar fi bunăoară, simţul pudoarei.

    Dar dacă d. Tomiţă Boată ştie să zâmbească angelic ca o gravură de lebrun, să privească şmechereşte pe sub gene şi să nu se simtă ruşinat  de ecoul banditismelor  ce patronează, mai dovedeşte  că ştie şi altceva:  să-şi organizaze o poliţie de muşchetari, cu cari să bată jucătorii ce îndrăznesc să se revolte împotriva furtului pe faţă practicat  în dauna lor, la jocuri de către prepuşii concesionarului.

   Aşa dar, precizăm că d. Boantă a angajat câţiva bătăuşi şi criminali în retragere, bucureşteni, pe cari i-a instruit să se amestece în public şi să încaere  pe jucători cari ar avea curajul să ceară explicaţii în anume cazuri, trişorilor intenaţionali aflaţi în solda întreprinderei. Deocamdată atât. Cele de mai sus, în atenţia d-lui prefect al poliţiei, iar cele ce vor urma în atenţiunea marelui public.”

    Şirul dezvăluirilor continuă în aceeaşi publicaţie, două zile mai târziu, semnalându-se opiniei publice faptul că acei care deţin concesiunea Cazinoului intenţionează să plece fără a plăti taxele şi impozitele datorate atât statului, cât şi primăriei. De asemeena, se solicitat în mod imperativ primarului de atunci, Gheorghe Popescu să intervină pentru recuperarea sumelor datorate.

  ”Excrocii vor să dispară – jaful de la Cazino” – Onorabilii excroci-concesionari dela Cazinoul local se pregătesc a se face nevăzuţi încă înainte de expirarea termenului acestei concesiuni ce va rămâne de pomină, cu banii încasaţi, cu sumele datorate statului şi primăriei în restanţă şi cu  salariile slujbaşilor neachitate.

     Dacă, în sfârşit, începem a pricepe motivele determinate ale toleranţei anumitor ”foruri” faţă de magnifica excrocherie, nu ne putem dumiri cum se face că primăria nu ia măsuri spre a’şi putea încasa  rendimentul ce i se cuvine.

    Să nu se tergiverseze  depunerea sumelor până ce banda de excroci va binevoi să dispară, după cum unii dintre apaşi concesiunii au şi început să se ferească de ochii lumii, dirijând jaful din umbră.

    Cerem cu insistenţi d-lui primar Gh. Popescu să clarifice de urgenţă situaţia financiară dintre municipiu şi banda pungaşilor dela Cazinou, luând toate garanţiile necesare ca primăria  să nu rămâie la un moment dat în pagubă pe urma dispariţiei excrocilor – mai ales că de la Cazinou comuna mai are şi alţi bani de încasat – pentru cari  deasemenea se acordă o inexplicabilă toleranţă.

  Aşa că suntem în aşteptarea măsurilor primăriei – ce nu trebuie să întârzie.”  

      Tot pe marginea aceluiaşi subiect a văzut lumina tiparului un alt material prin care autorul lui încerca să sensiblizeze autorităţile cu privire la recuperarea sumelor datorate de  concesionari primăriei. Articolul a fost publicat pe prima pagină a ziarului ”Dacia”, anul XVII, numărul 162, din data de 14 septembrie 1930, cu titlul ”Stăruim”. ”Cerem cu insistenţă d-lui primar Ghiţă Popescu să dispună ca de urgenţă cota ce revine primăriei din concesiunea dela Cazinou, să treacă din buzunarele pungaşilor în cassa de fer a municipiului.  Pentru că, d. comisar al guvernului înţelege să fie bun prieten cu concesionarii, primăria nu poate rămâne în pagubă de hatârul excrocilor.  Aşa că cerem  ca imediat să se facă încasarea banilor ce se cuvin comunei.”

      Un alt aspect abordat de ziariştii vremii a fost cel cu privire la împătimiţii jocurilor de noroc, cei care deveniseră clienţi permanenţi ai Cazinoului. Astfel, la rubrica «Informaţiuni», publicată în ”Dacia” anul XVII numărul 161, de sâmbătă 13 septembrie 1930, activitatea din Cazinou era prezentată ca fiind un scandal public de cea mai înaltă speţă”. ”Ceea ce se petrece la ruleta şi la cheminul de fer ale Cazinoului, constitue un scandal public de cea mai înaltă speţă.  Funcţionari publici gestionari, militari îmbrăcaţi civil şi negustori în pragul falimentului, pierd în fiecare noapte sume enorme.  Ne vom face datoria şi vom publica numele acestor jucători, spre a fi cunoscuţi şi de opinia publică.”

    Nu doar jocurile de noroc şi jucătorii Cazinoului au făcut obiectul articolelor de presă, ci şi cele clandestine, care îşi desfăşurau activitatea în diferite zone ale Constanţei, zone strategic alese, cu vad comercial, aşa încât să fie uşor accesibile celor care deveniseră  dependeţi de ruletă sau de alte jocuri de noroc. Un astfel de articol a fost publicat în cotidianul constănţen ”Dacia”, anul XVI, numărul 180, duminică 15 septembrie 1929, cu titlul ”Revoltător”, prin care ziaristul încerca să sensibilizeze autorităţile, mai exact primăria, prefectura şi poliţia, solicitându-le să se implice în închiderea respectivelor rulete clandestine, în condiţiile în care acestea golesc buzunarele naivilor care sperau la câştiguri fabuloase. ”Am sesizat autorităţile despre ilegala funcţionare a jocurilor de noroc, în piaţa Griviţei şi în suburbia Anadalchioi unde două rulete clandestine, seacă buzunarele naivilor.  Ştim că d. prefect de judeţ a dat ordine în consecinţă, că domnul primar al municipiului  de asemenea a emis instrucţiuni poliţiei municipale pentru oprirea acestor jocuri şi că însuşi d. chestor Leon Panaitescu  a dispus interzicerea acestor jocuri scandaloase. Şi cu toate acestea, ruletele  îşi continuă activitatea. Neapărat trebue să fie cineva mai presus, decât prefectul de judeţ, primarul municipiului  şi chestorul poliţiei împotriva voinţii căruia  nu se poate face nimic. E lamentabil.”

   În ciuda articolelor prezentate de ziariştii acelor vremuri, a dezvăluirilor făcute de aceştia, jocurilor de noroc au rămas în continuare subiecte fierbinţi, greu de soluţionat, în condiţiile în care cineva lăsa mereu impresia cu se opune în eradicarea acestui fenomen.     

   Rubrică realizată de Camelia UNGUREANU, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” Constanţa