la baia pubica

La Baia publică, în Constanţa veche

La Baia publică, în Constanţa veche

 

După războiul din 1877 la Constanţa mai funcţionau câteva băi turceşti, frecventate de toţi locuitorii oraşului, dar cu timpul acestea se dovedeau insuficiente şi mai ales insalubre, nefiind întreţinute corespunzător. Aşa se face că în urma vizitei inspectorului Blasianu, în septembrie 1894, ministrul de interne Lascăr Catargi dispunea desfiinţarea “băei lui Kalfa şi a băii dela Sultan Mahmud”. Încercând să pună în aplicare această măsură, poliţaiul Cimbru a primit “reclamaţiuni din partea mai multor locuitori musulmani”; în continuare el prelua din “justa plângere a acestor locuitori”, argumentele lor: “că neputându-se priva de asemenea băi cu care sunt obişnuiţi, cer a se permite funcţionarea lor, până când proprietarii le vor schimba sistematic şi face îmbunătăţirile cerute de legea de salubritate şi igiena publică”.

Şi băile au continuat să funcţioneze, deşi, după cum scria medicul oraşului, erau “condamnate a se închide”. Aşa se face că la începutul lui ianuarie 1895 inginerul Dunka, el însuşi membru în Consiliul de Igienă al Judeţului, se adresa primarului Constanţei cerând luarea măsurilor necesare asupra acestor bai. Cităm din document: “Este un adevărat scandal murdăria în care se afla baia aşa-zisă turceasca, din strada Remus Opreanu şi înşelăciunea practicată în acel local public, care ar trebui foarte de aproape să fie privegheat de Serviciul igienic al oraşului. Băile de putină se iau în nişte aşa-zise căzi, ce sunt de o murdărie nepomenită – aşa că expun pe oricine a se infecta contracând boale de piele. Băile de căldură, cu duş, se găsec asemenea într-o stare deplorabilă de neîngrijire. Rufele de şters sunt neîngrijite şi acelaşi halat sau cerşaf, servă la mai multe persoane. Şi acest local murdar şi neîngrijit face pe public a plăti câte doi lei o baie, preţ care stabilimentele de băi cele mai luxoase chiar, din capitală, nu-l pretind toate, pentru o baie. Mie subsemnatul, mi s-a întâmplat a lua o baie infectă, de putină, în acest local sus-zis, din str. Remus Opreanu şi am fost silit a plăti 2 lei. În urmă luând o baie de căldură, în seara de 3 ale curentei – având rufele mele – mi s-a cerut şi luat 2 lei pentru această baie, iarăşi fiind rău îngrijit şi răcind apoi la ieşirea din baie, din cauză că în camera de ieşire din baie era frig şi fără foc.”.

Iată ce publica un ziar local, apropó de moralitatea îndoielnică de la unele stabilimente de acest gen: “Pentru d. Şef al Poliţiei: Ceea ce se petrece la băile turceşti de lângă hotel Gambeta e scandalos. Mai zilele trecute nişte doamne şi domnişoare din societatea bună a oraşului, ducându-se la acele băi, oamenii de serviciu au avut o conduită necuviincioasă până la scandal. Rugăm pe d. poliţai să pue la regulă pe aceşti derbedei, obligând pe antreprenor şi el un venetic, cine ştie ce fel, a da garanţie de moralitate pentru oamenii ce angajează în serviciu, nepermiţând a sta acolo bărbaţi în zilele şi orele destinate pentru femei”.

Primul stabiliment modern de băi din oraşul Constanţa a fost cel realizat de Morfi (Morfei) Papastavru, iar o reclamă a acestuia din presa locală a anului 1910 ne lămureşte asupra condiţiilor ce se doreau asigurate onor clientelei: “Băile Moderne – din Constanţa – strada Alexandru Lahovari (lângă Malul Mărei). AVIS, Conform dorinţei populaţiei oraşului Constanţa şi văzând lipsa unei instalaţiuni de Băi Moderne sistematice în localitate, m-am hotărât şi am reconstruit secţiunea băilor cu abur şi de putină întocmai cu cele din străinatate, astfel că de astăzi este deschis Onor. Public. Băile deja terminate şi încălzite prin calorifere perfecţionate. Pe lângă secţiunea cu aburi am instalat şi băi pentru asudaţie, adică hamam, băi de putină şi medicinale; duşuri a la Kneipp, masaje, fricţiuni, etc. 20 de camere sunt la dispoziţia onor. Public. Serviciul conştiincios; preţuri moderate şi fixe. Masseurii sunt la dispoziţia clienţilor. Băile sunt deschise de la orele a.n. până la 8 seara, iar sâmbetele şi în ajunul sărbătorilor sunt deschise până la 12 noaptea. Cu toată stima, Proprietarul”.

Nu toată lumea privea la fel activitatea acestei băi publice, iar atunci când consilierii locali au hotărât ca baia să fie obligatorie pentru cei ce lucrau în comerţ, presa de opoziţie a simţit că are motive să atace pe cei ce conduceau atunci treburile oraşului. Articolul pe care l-am ales este un exemplu grăitor despre modul cum se poate interpreta orice decizie a primăriei, despre cum orice măsură poate fi suspectată de slujirea unor interese politice. Facem menţiunea că termenul de “colectivişti” îi desemna pe atunci pe liberali, văzuţi ca partid de stânga, în opoziţie cu conservatorii. Cităm deci din articolul intitulat “O ordonanţă căzăcească”: “După ce edilii noştri au dichisit bine averea comunei parcelând şi împărţind terenul ei la ai noştri şi dând câte 12 locuri unei singure familii colectiviste; după ce au dichisit bine fondul apei de peste două milioane risipindu-i pe alte lucrări inutile; după ce a dichisit şi bugetul comunei sleindu-i toate fondurile disponibile, a venit rândul acum să dichisescă pe bieţii locuitori ai oraşului şi începând cu cei din serviciul comerciului, cărora le-a impus să facă câte o baie pe săptămână la băile moderne din oraş. în adevăr trebuie să ne mirăn de atâta spirit inventiv la <<vostaşii>> noştri colectivişti, când e vorba de vre-o favoare acordată unuia din ai noştri. Sub pretextul că la raziile sanitare făcute în oraş s-a constatat că majoritatea personalului din serviciul comerţului a fost găsit în stare de necurăţenie, d. primar al oraşului printr-o ordonanţă căzăcească, a impus acest personal la o nouă dare ilegală în profitul unui antreprenor de băi, creând cu acest mijloc şi un nou monopol. S-au tipărit cu această ocaziune nişte aşa zise librete de băi, care s-au împărţit personalului din toate stabilimentele de comerţ pe preţul de 15 bani. Fiecare individ aflat în serviciul comeciului este obligat, după ordonanţa de mai sus, să ia câte o baie pe săptămână la băile moderne ale d-lui Papa Stavru, pe preţul de 50 bani pentru cei în etate şi de 20 de bani pentru copii. Fericitul antreprenoor de băi a devenit cu acestă ocaziune şi un controlor sever din partea primăriei, pentru aceia ce nu vor veni la d-sa să ia baia săptămânală, plătindu-i suma de 50 de bani, deoarece atât poliţia locală cât şi antreprenorul băilor vor avea câte o listă a personalului din serviciul comerţului, după care listă vor fi urmăriţi după intervenirea antreprenorului, toţi aceia ce nu se vor conforma ordonanţei de mai sus. (…) Sunt în oraş cel puţin două mii de persoane în serviciul comerţului şi toţi aceştia, după ordonanţa căzăcească dată în timpul oblăduirei colectiviste, în anul mântuirii 1910 luna septembrie ziua 28, vor fi obligaţi ca în fiecare săptămână să ia câte o baie la băile moderne ale d-lui Popa Stavru, care are norocul de a fi în oarecari legături de rudenie, cu unii din actualii edili şi cu medicul veterinar al oraşului. Prin urmare un dever de 700-1000 lei săptămânal pentru acest ultra fericit antreprenor de băi. La aceasta se reduce măsura luată de mult grijuliul primar colectivist al oraşului Constanţa pentru sănătatea publică”. Respectiva ordonanţă era considerată “ca un nou atentat la libertatea individuală, garantată prin constituţie”. Pe de altă parte, autorul articolului se întreba “de ce se impune această dare anuală tocmai populaţiunei celei mai sărace, care îşi câştigă existenta din greu?”. Iar ca o conluzie a articolului, care abundă în ironii bine găsite, reţinem următoarea frază: “Voim ca acest personal să păstreze curăţenia pentru interesul sănătăţei publice, dar nu înţelegem ca el să fie vexat în aşa mod şi dorim ca organele de control sanitar să-şi facă datoria, fără a se lua măsuri ridicole ca acelea luate de dl. primar”.

Inspectând baia turcească de pe strada D.A.Sturza, medicul oraşului, dr. Sadoveanu aprecia în anul 1914 că “nu se mai poate aplica nici o măsură igienică afară de dărâmare şi refacere”. Trebuie avut în vedere însă că la acea dată oraşul nu rezolvase încă problema alimentării cu apă a tuturor locuinţelor, sacalele fiind încă un element obişnuit în peisajul Constanţei.

O reglementare din anul 1925 a primăriei Constanţa, după ce împărţea hotelurile pe clase, fixa şi preţul unei băi la hotel, anume 100 de lei, la acea dată, când pentru lumina electrică, de exemplu, se plăteau 15 lei de bec.

În toamna anului 1922, primarul Virgil Andronescu prezenta consilierilor locali schiţa unui program de dezvoltare a oraşului, în care nu era uitată nici igiena locuitorilor săi: “o altă lucrarea importantă – spunea el – este construirea unei băi populare, aşa de necesară populaţiunei, căci după cum şcoala şi teatrul sunt sănătatea sufletului, tot aşa şi baia este sănătatea corpului”.

Problema a devenit acută în timpul războiului, când stabilimentul lui Morfi Papastavru a suferit de pe urma bombardamentelor, dar şi a alunecărilor de teren ce afectau plaja Modern, pe care acesta o administra. Una din soluţiile propuse a vizat exproprierea unui teren din partea de sus a oraşului, pe care să se ridice o baie comunală modernă, dar lipsurile materiale din acei ani grei au împiedicat realizarea proiectului. Pe locul respectiv s-a construit mai târziu Sala Sporturilor. Pentru o baie comunală atât de necesară în condiţile creşterii continue a populaţiei oraşului, s-a amenajat fosta clădire a uzinei electrice, din piaţa Carol (azi Griviţei), ce adăposteşte acum birourile regiei de apă.

Dr. Constantin Cheramidoglu