la frizer

La frizer, în Constanţa veche

cerere preschimbare certificat coafeza     Erau alte vremuri în Constanţa acum aproape o sută de ani şi oamenii trăiau altfel şi aveau alte obiceiuri, dar şi alte năravuri. Era vremea când bărbaţii, mai ales cei cu o anumită poziţie în societate, se bărbiereau la frizer, acolo unde se întâlneau cu amicii, unde mai aflau cum mergeau treburile în târg şi mai puneau la cale câte o afacere. Dar ca orice activitate comercială, atrăgea mulţi dornici de câştig, fără a respecta normele legale şi a plăti taxele cuvenite. De aceea, prin aprilie 1896, Aristide Gama alături de alţi 14 bărbieri din Constanţa, se adresau primarului Koiciu, spre a rezolva situaţia, ce reieşea din textul următor: “Subsemnaţii bărbieri stabiliţi în Constanţa, avem respectul a supune la cunoştinţa Dvs. că, contra ordinelor date în repetate rânduri de consiliul de higienă din localitate, ca bărbieriile improvizate prin cafenele şi cârciumi să fie desfiinţate, iau un avânt mai puternic încă, prin faptul că mai în toate localurile publice se află câte o bărbierie sub conducerea unui hamal sau sacagiu, mai toţi străini care pe lângă că nu ştiu a mânui briciul dar fac şi pe dentistul”. Fireşte, în asemenea condiţii bărbierii ce erau în legalitate în toate privinţele aveau de suferit şi cereau primarului “ca poliţia să desfiinţeze toate aceste bărbierii”. Încă din anul 1894 primarul dăduse o dispoziţie prin care se punea “în vedere proprietarilor de cafenele care au şi bărbierie în acelaşi local, că nu pot exercita decât una din cele doua profesiuni în acelaşi local”. Dar orice dispoziţie putea fi ocolită, aşa că doi ani mai târziu poliţaiul oraşului raporta că “prin cafenele nu mai sunt bărbierii, dar au despărţit un local mic, parte din salonul cafenelei – unde se exercită bărbierie”.

Dar vorbeam şi de năravuri, iar locuitorii mai vechi ai urbei noastre îşi aduc aminte desigur de câte un marinar străin ce se plângea că fusese păcălit de ospătar, de şoferul de taxi, sau alt comerciant ce se grăbea să-l servească pe cel ce nu ştia preţurile la zi în Constanţa, sau cursul oficial al valutei.

Astfel de întâmplări ajungeau să fie discutate şi în consiliul local, aşa cum se întâmpla în februarie 1928, când primar era doctorul N. Mărgărint; putem citi deci în procesul verbal al şedinţei, la punctul 4: “Asupra reclamaţiunii d-lor Bertoli Virgilio, Tirotta Haris şi Martini Enrico, ofiţeri ai vaporului Meloria, prin care arată ca <la> patronul frizeriei La coaforul Modern din strada Mircea, i-a costat câte 450 lei pe fiecare pentru ras, tuns, frecţie şi masaj electric. Delegaţiunea găseşte că numiţii au fost speculaţi, preţul plătit fiind exagerat şi pentru acest motiv hotărăşte că să-i retragă autorizaţia pentru zilele de 4, 5 şi 6 februarie. În acelaşi timp se hotărăşte a se comunica reclamanţilor prin Consulatul Italiei, că numitul frizer a fost pedepsit”.

Presa vremii şi documentele din arhiva Tribunalului Constanţa ne aduc în faţa astfel de infracţiuni, specifice unui oraş portuar. Şi pentru că veştile proaste circulau şi atunci repede, iată cum era prezentat un asemenea fapt, în presa centrală, ziarul Universul din 3 iulie 1935, sub titlul “Păţania unui marinar”:

“Antonio Figuero marinar pe vasul Vistula, a reclamat chesturii, că intrând în frizeria Balian de pe str. Carol, spre a se bărbieri, în timpul operaţiunii patronul a comandat bere pentru tot personalul prăvăliei, în sumă de 300 lei, punându-i apoi în socoteală. Patronul l-a tratat şi pe marinar cu câţiva ţapi, iar Figuero i-a consumat liniştit minunându-se că în schimbul sumei de 20 lei, cât costă bărbieritul, i se dă băutură. Surpriza a fost însă la urmă, când patronul i-a întins nota de plată, care reprezenta 320 lei. Marinarul i-a plătit dar s-a dus imediat la poliţie, reclamând neobişnuita manieră a frizerului. Acesta a fost chemat la chestură, unde a trebuit să restituie cei 300 lei, încasaţi peste tariful bărbieritului”. 

Nu atât de norocoşi au fost însă alţi marinari, mai exact cei trei suedezi (Olgut Carlson, Oscar Ivenson şi Asaid Olsen), care la 29 septembrie acelaşi an, au plătit pentru a fi tunşi între 150 şi 220 lei, sume ce depăşeau cu mult tarifele normale. Acţiunea penală împotriva patronului nu a avut urmări, instanţa apreciind că simplele afirmaţii ale reclamaţilor “nu pot constitui o probă legală care să justifice o condamnare”. Reclamaţiile împotriva acestui frizer continuau să curgă însă şi vom prezenta două fragmente din documentele respective. Iată ce scria Nicolae Schvartz, un patron de restaurant din Constanţa str. Traian nr. 1: “Pe la 20 februarie un client care sosise cu vaporul Polonia spre a călători mai departe spre Lituania, îmi povesteşte mie: am sosit azi dimineaţă la ora 9 cu vaporul, neavând altă legătură cu trenul decât la ora 355 după amiază, m-am plimbat prin oraş ca să treacă timpul. În dreptul frizeriei Ardealul m-a acostat un individ întrebându-mă dacă am sosit din Palestina şi întrucât dânsul este evreu spaniol m-a invitat în prăvălie şi m-a rugat frumos să-i povestesc ce este şi cum este în Palestina. M-a tratat cu o cafea şi între timp ce povesteam, am fost tuns şi bărbierit înainte de sosire, m-a tuns, m-a frecţionat şi mi-a făcut manichiura în contra voinţei mele, cerându-mi pentru toate astea 200 lei. Făcând reproşuri şi crezând că în Constanţa aşa este uzul, am achitat şi am plecat foarte supărat şi cu dureri de degete, căci sunt de meserie zidar şi n-am făcut în viaţa mea manichiura”.

O altă mărturie venea din partea unei lucrătoare din aceaşi breaslă, Sari Covaci, de profesie coafeză. Reţinem din declaraţia dată de ea la poliţie: “Am lucrat 3-4 luni de zile în atelierul de frizerie al d-lui Haic Balian din str. Carol. Ce am văzut în această prăvălie, nu am văzut în niciuna din prăvăliile pe unde am lucrat şi anume: d-l patron Balian trimetea ucenicii pe stradă dupa marinari străini de pe vapoare şi cu diferite trucuri îi ademenea şi îi băga în prăvălie. Aici marinarii aveau sau nu nevoie, erau aşezaţi cu forţa pe scaun, erau raşi, tunşi, li se făcea frecţie, li se făcea manichiura, erau trataţi cu cafele, cu bere, iar în urmă li se lua nişte preţuri fantastice, variind între 200 şi 500 lei. Dacă întâmplător unul dintre străini protestează, e ameninţat că aduce poliţia şi spune că în Ţara Românească aşa se plăteşte. De frică străinii scoteau tot ce aveau în buzunare şi-şi lăsa amanet la susnumitul patron, cum a fost cazul unui străin care şi-a lăsat ceasul iar a doua zi a venit cu un funcţionar de la un consulat şi l-a ridicat”.

Aşa se face că Sindicatul Sf. Gheorghe al patronilor frizeri şi coafori din Constanţa s-a sesizat de faptele celui ce prejudicia imaginea breslei, iar preşedintele său, Gheorghe Tăbăcaru, el însuşi patron de frizerie, a strâns declaraţii de la cei ce cunoşteau faptele şi a înştiinţat poliţia. Ajuns în instanţă frizerul Haic Balian nu a mai putut evita condamnarea sa pentru delictul de înşelăciune; astfel în anul 1939 tribunalul Constanţa îl condamna la 3 luni de închisoare corecţională şi 10.000 de lei despăgubiri faţă de sindicatul amintit mai sus.

Fireşte că nu vrem să blamăm această breaslă atât de necesară societăţii moderne şi atunci ca şi acum, ci am vrut doar să “colorăm” puţin viaţa Constanţei vechi, aşa cum reiese ea din dcumentele ce s-au păstrat. Şi toată lumea ştie că despre lucrurile bune în general nu se vorbeşte, pe când cele rele ajung şi în presă şi în şedinţele publice ale instanţelor de judecată.

Reţinem în continuare câteva date despre o afacere model, ce se deschidea la începutul lunii iunie a anului 1930, pe strada Carol (azi B-dul Tomis), pe care presa o anunţa astfel: “o nouă şi elegantă frizerie cu firma La Margareta, al cărei patron d. Zaharia Naidu şi-a dat toate silinţele ca să înzestreze oraşul nostru cu un local eminamente igienic şi modern”.

 Iar reclamele epocii erau şi în versuri, pentru a putea fi reţinute mai uşor, aşa că vom cita şi pe cea referitoare la frizeria de mai sus:

“Ca să nu-ţi pună-n cap blidu

Când te duci la bărbierit,

Du-te numai la NAIDU,

Să te facă slivisit”.

Acelaşi ziar ne anunţa însă că tot la adresa Carol 84, vis-à-vis de cofetăria Imperială, era deschis salonul de coafură atât pentru doamne cât şi pentru domni; iar d-na Margareta Naidu, considerată “cea mai apreciată coafeză din localitate”, angajase “un personal select, pentru toate pretenţiile, fiind singura specialistă locală în aranjarea mireselor”.

Afacerea  s-a dovedit bună astfel că doi ani mai târziu puteai citi în acelaşi ziar local reclame dedicate acestei frizerii moderne, semn că lucrătorii erau serioşi şi stăpâneau bine meseria. Iată un exemplu: “Vechiul, cunoscutul şi apreciatul salon de coafură şi frizerie “La Margareta”în dorinţa de a servi cu şi mai multă satisfacţie numeroasa clientelă, s-a mutat în noul local de pe strada Carol nr. 66 (vis-à-vis de Grand Hotel şi alături de Foto Păsculescu) amenajat pentru coafură în toate genurile, manichiură, tincturatul părului, ondulaţie de apă, tunsori de dame, odulaţie permanentă, etc. cei mai buni maeştrii şi cel mai elegant salon din Constanţa. Specialitate pentru aranjatul mireselor, după ultimele modele din străinătate. Preţuri moderate. Cu toată stima, Zaharia Naidu”.

Dacă Margareta Naidu se bucura de o frumoasă reputaţie între coafezele oraşului, şi soţul ei Zaharia Naidu a fost o figură cunoscută în rândul frizerilor din Constanţa, unde a fost o vreme şi preşedintele breslei frizeri şi coafori, chiar dacă unii l-au acuzat că era împotriva legii repasului duminical. Într-adevăr, acesta a susţinut că într-un oraş turistic şi portuar, cum era Constanţa, nu puteau ţine închise frizeriile duminica; pe de altă parte se bănuia că o parte din frizeri, ucenicii mai ales, lucrau în particular duminica, fără a plăti deci taxe.

În acest context mai adăugăm un amănunt care ţine de nivelul de profesionism al lucrătorilor din domeniu. Margareta Naidu, de care aminteam mai sus, alături de alţi patroni coafori din oraş, se adresa în vara anului 1934 Inspectoratului de muncă, cu următoarea problemă: “Văzând că aproape toate atelierele de frizerie din acest oraş au firmele scrise Coafor de Doamne şi Domni fără să posede titlul de capacitate cerut de lege, vă rugăm a dispune a se face un control amănunţit şi cei ce au drepturile, să se ţină firmele, iar cei ce nu au drepturi să aibe vor avea firmele de frizerie nicidecum de Coafor de Doamne”.

Un alt loc cu vad bun pentru profesioniştii breslei era la Mamaia, unde primăria construise pe la 1934 un pavilion cu prăvălii elegante, spaţioase şi confortabile (cum suna reclama), pe care le scotea apoi la închiriat pe timpul sezonului estival. Unul din aceste spaţii era pentru “salon de coafat”, celelalte fiind pentru debit de tutun şi ziare, articole fotografice, articole de plajă, etc. Aflând  de acestă oferta, frizerul Alfred Covaci, din Constanţa, str. Crişana nr. 53, se adresa primarului cu o cerere, din care cităm: “respectuos vin a vă ruga să binevoiţi a-mi permite de a instala la Mamaia Băi un mic salon de frizerie <pe>care <îl> voi înzestra cu cele mai moderne aparate electrice şi cu un aranjament confortabil şi igienic”. La rândul său, Coriolan Panea din str. V. Alecsandri nr. 9, dorea şi el să închirieze la Mamaia “una din acele încăperi ce sunt destinate pentru vânzarea ziarelor, etc., pentru a instala un mic  atelier de frizerie pe timpul sezonului de vară al anului 1934”, obligându-se să plătească chiria stabilită şi să se conformeze regulamentelor sanitare.

Şi pentru că am început cu unele năravuri rele, să încheiem cu gesturi frumoase, care fac cinste reprezentanţilor acestei bresle. O cerere din 22 iunie 1934, adresată primarului Constanţei: “Subsemnatul Ioan Ionescu maestru frizer din strada Productelor vis-à-vis de spitalul comunal Dr. V. Sion (aşa se numea spitalul orăşenesc, azi de boli infecţioase, n.n.) loco, cu onoare vă rog, să binevoiţi a dispune să mi se încredinţeze postul de bărbier al spitalului pentru a bărbieri şi deparazita bolnavii săraci ce vin spre a fi internaţi în spital, deoarece în nenumărate rânduri am bărbierit şi tuns asemenea bolnavi fără nici o plată, fiind mulţi care nu aveau cu ce plăti. Cerând aceasta domniei-voastre, nu voi avea altă pretenţiune decât suma ce veţi binevoi a o fixa în buget”.

Privind retrospectiv, dar comparând şi cu realităţile de azi, putem spune că era într-adevăr o altă lume, cu alte obiceiuri, alt ritm al vieţii, dar totuşi cu aceleaşi dorinţi şi patimi umane.

                                  Dr. Constantin Cheramidoglu