money

De râsul lumii

MONEY, MONEY …De Rasul Lumii

Era un cântec de succes. Pe vremuri, cu acest titlu, care pe româneşte s-ar traduce „Banii, banii…” Sau, mai precis, lipsa lor. Unii spun că nu banii aduc fericirea, ci…numărul lor! Alţii, că banii nu aduc fericirea, da, dar ce-aduc banii, n-aduce iubirea. Puţini sunt cei care cred (sau se conving!) că banii pot aduce…nenorocirea. Şi necazurile. Aşa cum au păţit cei doi „eroi” de mai jos:

Romică Bulău (nume parcă predestinat), aflându-se în (şi cu) treabă, într-un autocar aglomerat, a băgat – ca din greşeală – mâna în buzunarul unui cetăţean. Din greşeală, adică a acţionat neatent, aşa încât omul care urma a fi prădat, s-a întors spre individ şi, solid fiind, i-a întors un dos de palmă atât de răsunător, încât pălitura-bufnitura s-a auzit până la secţia de Poliţie! Acolo se află chiar  acum Romică, reflectând: „Of. of! O fi banul ochiul dracului, dar ochiul meu e vânăt şi umflat! Cum umflat am fost şi eu!” Aşadar, banii tentează, dar rimează cu…admonestează, amendează, arestează. Aviz celor ce nu-s…pe fază!

Viorica Asandei, de profesie…veche (cea mai veche din lume) avea preocupări legate de centură. Nu centura neagră, nici maro, e  vorba de centura oraşului, unde se „lupta” din greu cu doritorii de ocazie, când pe spate şi când pe la… Chiar şi-n genunchi. Asta până ieri, când a fost surprinsă (neplăcut surprinsă) într-o scenă de amor ghebos cu un negricios, la loc umbros. Şi întunecos, ca să fie o întreagă poezie. A fost arestată, iar la sediu a dat o declaraţie, cu o hilară explicaţie: „Câştig şi eu un ban, pentru a mea existenţă, ce  fac nu-i delicvenţă, democraţia ne-a adus libertatea de-a nu ne ţine gura! Întrebaţi-i pe toţi bărbaţii care au trăit această experienţă! Banii pe care mi-i dau ei, lor le aduc fericirea!”

Aşadar,  privind fericirea pe care ar aduce-o…banii, părerile sunt împărţite. Reiterăm bogata şi minunata imaginaţie a hâtrulor români, care completează (fericit sau nu) această sintagmă, anume că: dacă banii n-aduc fericirea, cum să facem să fim toţi nefericiţi? Mai mult, banii n-aduc fericirea, dar fiecare vrea să se convingă de asta, pe cont propriu…

În concluzie, cine spune că banii n-aduc fericirea, să mi-i dea mie!

 

O  LANSARE DE CARTE

 

Lansările de carte sunt acţiuni pur literare, care nu se aseamănă cu lansările de rachete, spre exemplu, sau cu ale navelor la apă, dar dau, uneori, posibilitatea unora de a se lansa …

în tot felul de afirmaţii, păreri, opinii, supoziţii şi, mai ales, neghiobii, de…să te ţii!

Sunt invitat la o asemenea lansare. O carte de poezii. Autorul…nu contează, să-i zicem Poetescu. Iar titul cărţii: „Rouă boreală şi pulbere de stele”. Iniţial am citit „boreală” legat, dar e vorba de bo-re-a-lă. Public eterogen. Rude, prieteni, poeţi, critici, gură cască şi… boschetari literari. Aşa le zic eu celor care aşteaptă, tăcuţi, cuminţi, răbdători, desfăşurarea manifestării, fără să-i intereseze absolut deloc, ştiind că, după, se vor servi de-ale gurii…

Ei, şi începe prezentarea! Cu morgă şi severă privire pe deasupra ochelarilor, cu pauză de efect, începe editorul: „Bună seara! Epocal! Magistral! Genial! Onorat public! Adică… public onorat de prezenţa acestui unic, irepetabil şi irefutabil poet! Ne aflăm în faţa unei magistrale cărţi, într-adevăr plină de rouă şi pulbere de stele!” De undeva, din sală, ca un bâzâit de muscă beţivă: „Du-te, bă!” Imperturbabil, editorul continuă, în delir: „Poetescu este expresia histerezică a cosomogonicului, cu picături de rouă în aurul stelar. Parataxa…”

O băbuţă, probabil pusă pe arţag, strigă: „Ce para, ce taxă, domnule, vorbiţi româneşte!”

Editorul rătăceşte apoteotic printre stele, neologisme şi poetice exprimări. Se aplaudă fad. Începe recitalul. „Alifia colţului de stâncă / Peste magnolii / Un fluture pliant”; „Băi! / Băi şi odăi / Sudori şi sudalme / Sictir!”; „Stai! / Timpul e apatic / Chipul e astenic / Auroră”

Se aplaudă firav, ici colo. Sare un critic, probabil prieten cu autorul: „Indubitabil, Poetescu e simbolul sinergiei mirobolante, a cuvântului dospit în cruzetul ancestral al ideaticului!”

Iese din sală un bărbos, probabil nemulţumit, că se aude-n ecou: „Mai daţi-vă dracului!”

Un burtos (sponsorul, am dedus a fi): „L-am ajutat, pentru că i-am simţit poezia, fiorul…”

„Cu fuiorul!”, şopteşte unul, din spate. Spre final, un critic…chiar critic, conchide: „Vax!”

Am fost unul din cei trei, care au cumpărat cartea, mai mult să mă justific soţiei pe unde am umblat.

Când am ajuns acasă, m-a şi luat la rost: „Unde-ai stat atâta? Este ora 23!” „La o lansare!”, îi zic. „Şi, dacă nu mergeam acolo, nu tot 23 ar fi fost acum?” Apoi am trântit cartea pe masă. „Iote!”

A luat-o, a citit pe sărite din ea şi, final, a rostit: „Te iert! Ai suferit destul…”

 

Ananie  GAGNIUC