perioada interbelica

Banditismele din perioada interbelică

rasfoind presa vremiiSocietatea românească în perioada interbelică a fost măcinată de numeroase probleme generate de criza economică care a lasat urme adânci atât asupra locuitorilor de la oraş, cât şi la sate. Sărăcia a scos mulţi oameni în stradă, dar nu ca să îşi facă dreptate prin manifestaţii şi sloganuri, ci folosindu-se de arme, cuţite sau ciomege cu ajutorul cărora prădau tot ce le ieşea în cale: trecători, comercianţi, transportatori, sau chiar instituţii ale statului, aşa încât în comunitatea de atunci se instituise o adevărată panică şi teroare. Aşa se face să autorităţile de atunci cu greu reuşeau  să stăpânească acest fenomen, în condiţiile în care tâlhăriile şi omorurile deveniseră fapte cotidiene.  Tocmai de aceea, ziariştii de atunci au încercat ca prin articolele lor să sensibilizeze autorităţile care se dovedeau a fi depăşite de evenimente.  Cu aceeaşi nesiguranţă se confruntau şi locuitorii oraşului de la malul mării, aşa încât ziarişii de atunci au încercat să tragă un semnal de alarmă oamenilor legii, solicitând găsirea unor soluţii pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în rândul cetăţenilor. Un astfel de articol a fost cel apărut în cotidianul constănţean Dacia” anul XI, no 43, duminică 24 februarie 1924, cu titlul ”Unde e poliţia?”. ”Banditismele au ajuns în Constanţa la ordinea zilei şi nu mai interesează după cum deducem nici pe acei însărcinaţi cu paza avutului şi vieţei cetăţenilor. Zilnic aproape se comit mici tâlhării la drumul mare, cari nici nu se înregistrează la oficiile de poliţie. Fapte  precise avem. Şeful distribuţiei ziarulu nostru a fost aseară pentru a treia oară atacat şi jefuit şi rănit grav în drum, pe str. Ion Lahovari, de către o bandă de pungaşi ce operează în nasul autorităţilor noastre poliţieneşti.

 Oare d. prefect Ştefu nu crede că situaţia aceasta au trebui să înceteze?

 Facem un ultim apel către poliţie, pentru că  ştim prea bine că Siguranţa nu se ocupă de cât cu descoperirea caselor de randez-vous”. Un articol la fel de critic la adresa oamenilor legii a apărut în aceeaşi publicaţie, în ziua de duminică, 20 aprilie 1924, sub titlul Teroarea”. ”Ce se petrece la noi în oraş e un adevărat scandal. Trăim sub teroarea câtorva borfaşi, pe cari poliţia nu numai că nu se încumetă să-i astâmpere, ci le ştie de frică, ba le şi mai acordă un deosebit respect din această cauză. Deunăzi, în camera de serviciu a prefecturii de poliţie, un domn comisar sfătuia pe unul ce venise să reclame pe un ”şef” de borfaşi, că nu e bine să se puie rău cu căpetenia bandei, pentru că va fi omorât în bătaie.  Cunosc deasemenea cazul unui alt ofiţer de poliţie, care de frică numai, de a nu fi ciomăgit, s’a mutat din locuinţa unuia dintre aceşti abili mânuitori ai pumnalului. Ceva mai mult, în anumite locuri la obor de exemplu unde căile ferate n’au concesionat încă transportul mărfurilor, comercianţii sunt la discreţia bandelor de căruţaşi şi sunt nevoiţi să le plătească, oricât ar cere,  sub ameninţarea cu ciomagul. În triajul gării la fel. Aici o vastă organizaţie de căruţaşi, înarmaţi cu revolvere şi cuţite, terorizează însuşi organele căilor ferate şi deşi suntem informaţi că mai mulţi poliţişti  au primit ordinul  ca să-i dezarmeze, ordinul n’a fost executat. Probabil de frică. Tot de frică, probabil, gara locală a tăcut când i s’a adus la cunoştinţă că pentru a sili pe comercianţi să transporte mărfurile cu căruţele lor, camionagii au stricat o întreagă linie de cale ferată ce deservea unele magazii de la obor.  Indignarea cetăţenilor faţă de toleranţa  autorităţilor noastre  creşte continuu şi la rândul nostru, ne adresăm către aceia puşi să supravegheze ordinea. De data asta, nu îi rugăm ca în trecut; acum îi somăm să îşi facă datoria.”

 Un alt articol care prezenta aceeaşi situaţie îngrijorătoare a apărut câteva luni mai târziu, mai exact pe 22 iulie, când acelaşi cotidian încerca să ofere o explicaţie a situaţiei existente la acea dată, precum şi cauzele care au dus la nesiguranţa existentă la acea vreme. De asemenea, articolul intitulat ”Nesiguranţă în Dobrogea   readucea în discuţie fărădelegile comise de Terente, cel care devenise o adevărată spaimă a bălţilor atât pentru oamenii simpli cât şi pentru autorităţi. ”Nu trece o singură zi, fără ca presa să nu înregistreze că’n cutare sat sau oraş s’a făptuit o spargere la locuinţa ori prăvălia vreunui cetăţean, furându-i-se bani şi lucruri de valoare; că pe şoseaua cutare s/a săvârşit o tâlhărie jefuindu-se şi omorându-se călătorii; în fine că cutare sat a fost atacat de numeroşi bandiţi, cari după ce-au prădat, au fost alungaţi cu focuri de poterile sătenilor ori de patrulele jandarmilor.

 Cetăţenii dobrogeni, fie dela oraş ori sat, din cauza bandiţilor ce-au împănat Dobrogea, nu se mai pot deplasa dela oraş la sat sau de la un sat la altul, fără să nu rişte ceea ce au cu sine ori chiar viaţa lor. Nesiguranţa avutului ori a vieţei cetăţenilor, cari şi le văd ameninţate în orice timp din zi şi noapte, sporeşte foarte mult inactivitatea comercială, activitate redusă şi fără nesiguranţa din Dobrogea, de către greaua criză financiaro-economică prin care trece astăzi ţara. Căci una din condiţiunile necesare intensificărei afacerilor comerciale, este liniştea şi siguranţa ce trebuie să domnească.

 Ori dacă la criza prin care trecem, se adaugă şi nesiguranţa pentru avutul şi viaţa cetăţenilor, atunci nu putem nădăjdui la nici un fel de îndreptare şi prosperare.

   A trebuit ca Terente să-şi intensifice activitatea răpind până şi fiicele unor comercianţi brăileni, pentru ca în fine, pentru câteva zile probabil, administraţia noastră să se alarmeze.

 Atacurile banditeşti din nordul Dobrogei au un substrat curat banditesc, de jefuire. Cu măsuri serioase, s’ar putea curăţi partea aceasta a provinciei. Chestiunea banditismelor din sudul Dobrogei, din Cadrilater, este mai complicată. Aci măsurile administrative de pază se dovedesc a fi ineficace. Bandiţii după ce operează, se refugiază în Bulgaria. Şi pentru ca bandiţii să fie şi acolo urmăriţi şi  prinşi, s-a ajuns la înţelegere între autorităţile româneşti şi cele bulgare, pentru o activitate comună. S’a dovedit însă că şi aceste măsuri sunt fără rezultat. Bandiţii continuă să intervie în sensul că aceşti refugiaţi să se poată reîntoarce la căminurile lor, să le garanteze că nimic nu vor suferi aci din partea administraţiei. Să fie amnistiaţi cu alte cuvinte.

 Dar şi despre organele noastre administrative trebuie să vorbim. În primul rând, administraţia noastră nu se ocupă de atribuţiile ce îi revin. Sunt în unele sate jandarmi care aleargă nu după răufăcători, ci după cetăţeni paşnici, care-şi propagă credinţele sau ideile lor. Ori activitatea aceasta, nu contribuie cu nimic la păstrarea liniştei. Dimpotrivă se naşte şi ură împotriva acestor jandarmi. În Cadrilater de pildă, această activitate a jandarmilor determină populaţia ca atunci când chiar ştie unde-s ascunşi bandiţii, să nu-i denunţe.

 Trebuieşte deci, pentru ca în Dobrogea să avem linişte şi siguranţă, fiecare organ să-şi îndeplinească îndatoririle”.

    Situaţia a continuat să rămână critică, şi în următorii ani, ba mai mult au apărut şi alţi piraţi ai bălţilor, care au pus pe jar autorităţile, în urma actelor lor de violenţă pe care le-au generat. Un astfel de material, o radigrafie a faptelor care au generat această situaţie a fost făcută tot de cotidianul ”Dacia”, anul XII, numărul 109, în articolul intitulat ”Pepiniera de bandiţi”, apărut pe 21 mai 1926. Cine a creiat pe Terente, Cocoş şi alţi cavaleri ai bălţilor-Situaţia precară a pescarilor – ”Dobrogea, provincie limitrofă Mării Negre, udată la apus şi miazănoapte de Dunăre, cu lacurile şi bălţile sale extrem de bogate în peşte, a fost din timpurile străvechi un centru important al producţiei peştelui.  Cu mult înainte de stăpânirea românească, în aceste locuri, turcii aveau pescării mari- cherhanale- cari exportau la Constantinopol şi în alte părţi ale împărăţiei otomane, corăbii încărcate cu peşte.

 Când Dobrogea a devenit românească, pescarii turci au emigrat, dar, în locul lor, s’au stabilit aici lipovenii plecaţi din Rusia. Aceştia au alcătuit o nouă breaslă de pescari dobrogeni cari, până la rasboi, au trăit în cele mai bune condiţiuni.

 Efectele războiului

 Ocuparea ţinuturile noastre de către armatele inamice şi operaţiunile militare, au determinat o parte din pescari să se refugieze, iar cei rămaşi la locurile lor, au ajuns muritori de foame, neputându-şi să-şi continue îndeletnicirile.

 Germanii le-a confiscat toate instrumentele de pescărie, căci organizaseră singuri pescuitul, cu soldaţi, iar peştele era transformat în conserve, pentru aprovizionarea armatelor.  La reinstalarea autorităţilor româneşti, pescuitul nu se mai putea face deci în condiţiunile antebelice, căci pescarii pe lângă că erau sărăciţi, n-aveau nici uneltele necesare meseriei lor. 

Epoca postbelică

  În această epocă prea puţini dintre pescari s’au apucat de lucru. Cei fără posibilităţi materiale au rămas pe drumuri. Pescăriile statului, singurul organ ce ar fi putut veni  în ajutorul acelor năpăstuiţi, nu numai că n’au ajutat pe pescarii în mizerie, dar n-a încurajat nici munca celor ce erau în măsură să se ocupe cu pescuitul, fixându-le preţuri nedrepte, în dauna lor şi în profitul speculanţilor de detail, ce s-au ivit după război. La această situaţie s’au adăugat, numeroase vicisitudini, pe cari pescarii trebuiră să le suporte, din partea oamenilor pescăriilor.

 La baltă…

   Starea această de lucruri a determinat pe mulţi din pescarii fără de lucru, să apuce calea bălţilor nestrăbătute şi să se apuce de tâlhărit. Cocoş, Terente, Achimof, Serghei şi alţi bine cunoscuţi cavaleri ai stufăriilor, sunt deci, produsul împrejurărilor vitrege ce s’au ivit în anii ulteriori, pentru pescarii dobrogeni.  Acum, în urmă, intervenind şi mâna spoliatoare a societăţii concesionare ”Frigul”, e de aşteptat ca şi alţi muncitori să devie bandiţi şi să ţie calea drumeţilor.

 Pescarii streini

 Pe de altă parte, în vederea pescuitului calcanului şi a scrumbiilor, centrele de pescărie maritime au fost invadate de pescari streini cărora, li s’au acordat condiţiuni de pescuire extrem de avantajoase. Jumătate din produsul vântului, le aparţine în întregime  cu drept de export, iar cealaltă jumătate, dânşii îl pot desface facultativ.

 Rezolvirea problemei

 Tocmai aci e greşeala cea mare. Firesc ar fi fost ca statul să fi înfiinţat o bancă de credit pentru pescuitori, ca aceştia să poată obţină bani spre a-şi putea procura ustensilele necesare, astăzi destul de costisitoare. În modul acesta se venea în ajutorul  unei clase de oameni năpăstuiţi şi totodată  se mărea şi producţia de peşte.

Suntem informaţi că administraţia locală a pescăriilor va dispune în curând de un fond însemnat din care urmează să se cumpere bărcişi instrumente, ce vor fi distribuite pescarilor, cu anumite condiţiuni, aceasta în vederea încurajări pescuitului. E un început bun, care ar rezolvi întrucâtva problema dificilă.”

   Un nou an, aceleaşi probleme. Numai că de data aceasta semnatarul articolului,  Al. Demetriad, nu aduce în discuţie bandiţii bălţilor, ci pe cei care atacau la drumul mare. ”Banditismele” – Dacia, marţi 5 aprilie 1927, anul XIV numărul. 75. ”A venit primăvara cu razele calde ale dulcei soare de April, cu muguri pe crengile văduvite  de podoaba lor naturală de suflul aspru al iernii, cu pajiştile înverzite ce toarnă în suflete – ca o chemare la viaţă – speranţe iluzii şi optimism. A venit primăvara şi cu dânsa s’a reîntors pe aripile zefirului cocorii, mesagerii prompţi ai eliberării temporare  a zglobiei soţii a întunecatului Hades…  Natura reînviată e toată sărbătoarea. Frunzişul prinde a încununa frunţile majestoaselor păduri, ca pentru a încânta ochiul şi a slăvi dumnezeirea. Iar omul beat de atâta generozitate divină revărsată pretutindeni, ridică imnuri de slavă atotputrenicului Creator şi rămâne stupid când se vede încolţit la vreo răscruce  de doi-trei semeni poznaşi, cari pun la tâmplă ţevile pistoalelor, ţinându-i un discurs care de regulă se termină cam astfel: ”Punga sau viaţa!”  Căci, odată cu primăvara, au reînviat şi bandiţii ce-au hibernat prin cine ştie ce paragini uitate – sau chiar printre oamenii cumsecade.

   Dacă terenul de activitate al tâlharilor ar fi numai pădurea, faptul n’ar fi tocmai prea grav. Pentru oamenii cumsecade sau ar şti să-şi înfrâneze dragostea de natură şi ar ocoli în preumblările lor pădurile , sau şi-ar alege drumuri mai sigure de parcurs întru deslegarea multiplelor afaceri cari i/ar mâna dintr-un loc în altul. Dar, bandiţii au căpătat  un curaj enorm şi şi-au extins raza de acţiune şi asupra satelor populate, ba chiar şi asupra oraşelor.

  În cursul săptămânei trecute am avut de înregistrat  trei asemenea atacuri bandideşti, dintre cari unul s’a sfârşit prin suprimarea unui nefericit slujbaş al CFR, iar unul s’a produs în plin centru al oraşului Constanţa. Constatăm deci că, temeritatea bandiţilor nu mai cunoaşte margini şi nici precedente, ea este rezultanta fatală a lipsei  de supraveghere poliţienească sau a insuficienţei acesteia ceea ce e tot una. Departe de noi gândul de a face incriminări autorităţilor  din acest fapt.  Serviciile noastre de poliţie îşi fac datoria, , dar forţele de cari dispun sunt prea neînsemnate în raport cu numărul mereu cresând al bandiţilor.

 Faţă de această stare de lucruri, care nu mai poate dăinui  în pofida liniştei şi siguranţei vieţei şi avutului cetăţenesc, vechiul deziderat al complectării cadrelor poliţieneşti rurale şi urbane , se impune cu tăria unui categoric şi urgent imperativ.”

  În numărul viitor vom continua materialul cu povestea legendarului Terente, cel care a fost denumit «Spaima bălţilor».

  Rubrică realizată de Camelia UNGUREANU, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” Constanţa

 

Prostituţia în perioada interbelică (II)

 

bordel      Problemele generate de flagelul prostituţiei au continuat să fie aduse în atenţia opiniei publice în anul 1931, scandalurile legate de acest subiect fiind considerate că au ajuns la apogeu, presa vremii apreciind că oraşul de la malul mării s-a transformat într-o ”cetate a destrăbălării” în condiţiile în care cartiere întregi din partea de nord a oraşului au fost invadate de prostituate.  Aceste aspecte au fost redate în cotidianul ”Dacia” anul XVIII, numărul 76, din data de  21 Mai, 1931, în cadrul rubricii Probleme  locale, sub semnătura U.HALL, având titlul ”Traficul cu oltenii şi scandalul cu prostituţia”. ”(…) Scandalul cu prostituţia a ajuns la apogeu. Cartiere întregi în partea de nord a oraşului sunt invadate de femei fără profesiune – cum sunt botezate prostituate, după noua lege sanitară – străzile: Tache Ionescu, general Cernat, general Manu, Al. Lahovari, Rahovei, Cuza Vodă şi multe altele sunt transformate în bordele. Toţi chiraşii caselor din acest cartier au emigrat în alte străzi. Au rămas doar proprietarii cari vrând nevrând sunt obligaţi să-şi închirieze casele prostituatelor, în unele case cum e cea din Daciei 7, comerţul cu minorele e practicat întro largă măsură. Agenţii acestor case mişună în întreg oraşul strângând femei de bună condiţiune socială şi chiar şcolăriţe. Dar, afară de toate acestea, scandalul din centrul oraşului a prefăcut Constanţa într’o cetate a destrăbălării. Într-o singură piaţetă care nu-i mai mare de câteva sute de metri pătraţi şi care nu-i înconjurată decât de zece clădiri sunt nu mai puţini de cinci lupanare, (n.r. bordeluri), unde atât localnicii cât şi străinii sunt târâţi de prostituate.

  Dela orele şapte seara în sus, centrul, dominat de cetatea poetului Ovidiu şi de palatul municipal, se transformă într-un imens bordel. Numărul prostituatelor, sub auspiciile societăţii ”Arta”, creşte din zi în zi şi tinde ca odată cu venirea sezonului să ajungă să întreacă numărul locuitorilor onorabili din aceste urbe. În timpul serii, femeile cinstite sunt de multe ori acostate şi confundate cu cocotele de carieră, ceea ce dă de multe ori loc la altercaţii şi agresiune.

   Ne întrebăm cât timp va mai ţine acest scandal, până când poliţia de moravuri va sta cu mâinile în sân  şi până la câte zeci de mii se va urca numărul prostituatelor la Constanţa.

    Şi pentru că autorităţile de atunci au luat act faţă de situaţia prezentată de ziariştii  cotidianului ”Dacia”, aşa încât poliţiştii de la moravuri s-au mobilizat imediat şi au organizat mai multe razii în urma cărora au fost identificate mai multe prostituate, publicaţia a revenit cu acest subiect.  Astfel, pe 24 mai 1931, apărea articolul, sub aceeaşi semnătură, cu titlul ”Cuiburile de prostituţie din Constanţa – Mii de prostituate populează cartierele de nord ale oraşului”. Materialul încuraja acţiunile oamenilor legii, dar în acelaşi timp dezvăluia opiniei publice că acţiunile întreprinse sunt insuficiente raportat la cât de extins este acest flagel al prostituţiei, femeile de moravuri uşoare nu au renunţat la preocupările lor neortodoxe, acestea continuându-şi activitatea sub paravanul societăţilor care prestează diferite activităţi artistice, mai exact coregrafice. ”Într-un număr trecut al ziarului nostru am descris numai o mică parte din scandalul ce-l constitue prostituţia în localitate. Campania noastră a avut un prim efect: poliţia de moravuri şi-a extins activitatea şi la centrul oraşului şi după  câteva razii, a reuşit să captureze un număr însemnat de prostituate clandestine. Aceasta na împiedicat desigur ca restul în număr de câteva mii să se ascundă în găuri de şarpe şi să iasă numai când furtuna s/a potolit, adică atunci când poliţia sa retras. Totuşi, în localurile de desfrâu din centru, depravarea se desfăşoară în toată amploarea ei iar prostituatele de cea mai ordinară speţă continuă să sburde sub firma asociaţiei coreografice «Arta».”

La periferie

 Câteva plimbări în cartierul de nord al oraşului şi chiar în străzile din jurul străzii Ştefan cel Mare, ne-au dat posibilitatea să constatăm că nenumăratele plângeri ale locuitorilor liniştiţi din acele cartiere sunt îndreptăţite. Sunt străzi întregi de sute de metri lungime, pe cari bordele se îngrămădesc cubistic unele peste altele transformându-se în locuinţe mizerabile ocupate exclusiv de prostituatele alungate de noua lege sanitară din bordele pentru a-şi plasa graţiile în ”camere mobilate”. Aici sunt femei pe cari organele sanitare nici nu le-au cunoscut, sunt ţărance atrase de proxeneţii din regiuni îndepărtate şi copile pe cari le plângi de milă. Cu toate nu ştiu ce le aşteaptă. Sunt mulţumite să vâneze câţiva lei pe zi pentru o singură pâine pe care şi-o împarte cu cea mai mare generozitate, ştiind că a doua zi nu le rezervă decât foamea şi desnădejdea. În aceste cartiere predomină foamea şi desnădejdea în toate formele lor. Sunt prea multe femei şi ele nu pot fi alungate, fiindcă nici nai unde şi cum să le alungi.

Casele de randez-vous

 Dacă pe deoparte cartierele din nordul oraşului sunt invadate de femei pierdute care şi-au terminat mârşava lor carieră alungate din toate părţile ţării într/un port maritim, oaza supremă a ”femeilor fără profesiune”, pe de altă parte în inima oraşului traficanţii de carne vie îşi expun fără nici o frică, marfa umană, uzând de toate mijloacele posibile şi imposibile de a se menţine sfidând orice dispoziţie sanitară sau poliţienească.  Aceşti proxeneţi atrag de pe străzi femei onorabile, fete tinere şi chiar şcolăriţe, cari de mirajul banilor cad victime şi sunt exploatate la fel ca orice marfă prohibită. Una din casele în cari se desfăşoară orgii şi unde sunt atrase femei din toate straturile societăţii pentru a servi de victime a multor din feţele simandicoase ale oraşului este şi celebra casa cu numărul 7 din strada Daciei, condusă cu multă specialitate rufianică de către ”venerabilele bătrâne” Roza Stoian şi Mihalache. Dacă batalioanele de prostituate nu pot fi stârpite din cartierul de sus apoi această casă de pe urma căreia se năruiesc căsnicii trebuie neapărat desfiinţată distrugându-se prin aceasta un cuib de prostituţie şi infecţie”

  Şi pentru noul prefect de poliţie, chestorul Ştefan Popa, cel care i-a succedat în funcţie lui Leon Panitescu, avansat la Bucureşti, rezolvarea problemelor generate de femeile care practicau prostituţia la colţ de stradă a constituit o prioritate. Astfel, acesta a luat unele măsuri, ce au fost publicate de cotidianul ”Dacia”, anul XVIII, nr 135, din data de 9 septembrie 1931, sub titlul ”Reprimarea prostituţiei şi reglementarea circulaţiei”. ”D. chestor Ştefan Popa a luat toate măsurile ca prostituţia care ajunsese în ultimul timp să facă oraşul Constanţa ca să devie proverbial prin destrăbălarea ce domnea, să fie reprimată. În acest scop, d-sa a dat următoarele dispoziţiuni: Nici o prostituată nu are voe să scoboare mai jos de strada Ştefan cel Mare; barurile n-au voe să primească decât artiste, membre ale unei societăţi teatrale sau coreografice  și dacă acestea vor fi prinse că practică prostituţia să li se confisce imediat carnetele de membre în asociaţiile din cari fac parte(…). După doar trei zile, noul chestor al poliţiei constănţene a impus alte măsuri prostituatelor, printre care cea a purtării unei uniforme, aşa încât acestea să fie recunoscute mai uşor. ”D. chestor Ştefan Popa, printre măsurile pe cari le-a luat pentru reprimarea prostituţiei, a luat hotărârea de a obliga pe femeile de moravuri uşoare să îmbrace o uniformă care să le deosebească de celelalte femei. Noua uniformă va consta  dintrun şorţ negru şi o beretă roşie. Astfel că agenţii brigăzii de moravuri le vor putea imediat recunoaşte şi alunga din localurile familiare şi străzile din centru.

   Deasemenea, vor fi trimise la urmă cele din alte localităţi, iar prostituatele băştinaşe vor fi riguros controlate. Fiecare din ele va avea o fişă specială. Poliţia de moravuri va utiliza art. 24 din legea stabilimentelor publice, închizând toate casele de toleranţă. D. chestor Popa ne-a împărtăşit credinţa d-sale că prostituatele înspăimântate de ultimele măsuri, cât şi de uniformele ce li se impun  vor părăsi Constanţa.”

  În urma legii adoptate pentru reglementarea prostituţiei, autorităţile au întocmit un raport  ce facea o radiografie exactă a situaţiei existente al acel moment, document ce a fost publicat de ziarul ”Dacia”, pe 21 noiembrie 1931. ”Rezultatele legii pentru reglementarea prostituţiei – raport edificator”- ”În vederea modificării actualei legi sanitare, ministrul sănătăţii şi primăria municipiului au cerut brigăzii de moravuri din localitate, un raport asupra stadiului actual al prostituţiei, pentru a stabili dacă din momentul aplicării noui legi, prostituţia a luat avânt sau nu.  D. comisar Gh. Ghinescu şeful brigăzii locale de moravuri, după ce a întocmit raportul cerut, ne-a dat şi nouă o statistică a situaţiei nenorocite în care se găseşte oraşul nostru din punct de vedere al moralităţii.  Până la 14 iulie 1930, dată când s’a pus în aplicare noua lege se găseau înregistrate şapte case de toleranţă şi şase case clandestine, iar numărul prostituatelor se urca la 170 dintre cari 50 cu condicuţă şi restul clandestine. În prezent după promulgarea noui legi care desfiinţează casele de toleranţă, dând deplină libertate de acţiune femeilor, prostituţia a luat un avânt considerabil. Sub titul de camere mobilate, diferite persoane închiriază locuinţele lor prostituatelor, transformându-şi casele în bordele clandestine. În momentul de faţă sunt cunoscute în oraşul nostru 90 de case de felul acesta. Numărul prostituatelor înregistrate se urcă la 400 iar al celor clandestine la peste 600. din punctul de vedere al moralităţii, nu s’a realizat niciun progres. În raziile făcute sau identificat zeci de case cari adăpostesc prostituate. Toate aceste case sunt focare de boli venerice. Controlul se face extrem de greu, deoarece cei ce închiriază camere mobilate prostituatelor, dau loc de multe ori la reclamaţiuni împotriva celor ce vin să facă controlul, învinuindu-i de violare de domiciliu.

   În ciuda măsurilor luate pe plan local şi a reglementărilor stabilite de ministere, la Constanţa nu s-a înregistrat o scădere a numărului prostituatelor, aşa încât şi în anul 1932, oraşul de la malul mării era sufocat de desfrâu. ”Dacia”, anul XIX, nr 23, joi 3 martie 1932.  Ne sufocă desfrâul”- ”Ne-am ridicat şi alte dăţi în contra grozavului flagel al prostituţiei care otrăveşte viaţa oraşului acestuia. Ne-am sesizat pe bună dreptate şi scrisul nostru a fost expresia unanimei revolte a tuturor oamenilor cinstitiţi din acest oraş. Am atras atenţiunea  autorităţilor în drept asupra grozavelor proporţiuni  ale acestei scârboase pecingeni sociale. Constatăm însă  că glasul nostru  a răsunat în pustiu. Legiunea interminabilă  a femeilor pierdute continuă a stăpâni  toate localurile, toate străzile, toate casele oraşului.  Antrenează la cheltuieli fabuloase pe străinii ce vin în port, încurajează  specula, întreţin pe speculanţi. Contribuiesc la un fel de agitaţie bolnavă  a unui anumit negoţ, agitaţie ce unii vor să o numească viaţă  normală, când în realitate nu este decât febra ce prevesteşte sau mai bine indică momentul de agravare al boalei. Nu poţi trece pe anumite străzi în orele de seară, fără ca să nu fii acostat  de creaturi mizerabile , oribil văpsite , cari cu expresii scoase din cel mai oribil vocabular, îţi oferă râncedele lor graţii.  În partea cea mai frumoasă a oraşului, în piaţa în care Ovidiu a încremenit privind besmeticia noului Tomis, murdăria morală domneşte, tranformând împrejurimea  într-un imens lupanar în aer liber, între pereţi şi sub pământ.”

   O altă problemă semnalată în paginile ziarelor vremii o constituia şi traficul de carne vie. Fenomenul a fost semnalat de către ziariştii de la cotidianul ”Dobrogea Jună”, care, în data de 27 Aprilie 1935, anunţa descoperirea unei astfel de reţele. ”Urmărirea unei bande de traficanţi de carne vie” – ”Organele de poliţie din Chişinău, au cerut eri, telegrafic urmărirea şi arestarea unui periculos traficant de carne vie, care se găseşte actualmente la Constanţa, unde conduce o trupă de varietăţi ce dă spectacole întrun local din centrul oraşului. Eri seară, comisarul judiciar I. Capriş, însoţit de agentul Stoica, au ridicat pe conducătorii trupei urmărite precum şi pe patru fete  tinere, ducându-i pe toţi la chestura de poliţie. În acelaşi timp au fost căutate diverse fete despre cari se căpătaseră informaţiuni că au fost ademenite din Basarabia şi aduse aici, de către traficanţii de carne vie. În cursul nopţii se fac cercetări asiduu la poliţia judiciară şi se pare că vor eşi la iveală lucruri senzaţionale”. 

  O altă măsură a fost impusă, în luna mai a anului 1935 de către autorităţile locale, mai exact de către primăria Constanţa şi avea în vederea acelaşi deziderat: combaterea prostituţiei, măsuri publicate de către ziarul ”Dobrogea Jună, anul XXXI nr.104, sâmbătă 4 mai 1935. ”Faţă de proporţiile luate în ultimul timp de prostituţia la Constanţa, primăria Constanţa a dat o ordonanţă prin care ia o serie de măsuri de combatere a acestui flagel social în întreg cuprinsul oraşului. Prin această ordonanţă se pune în vedere tuturor patronilor din cuprinsul oraşului îndeosebi între bulevardul de la Cazinou şi Strada Ştefan cel Mare, cari au în serviciul lor personal feminin , de a depune la servicul sanitar comunal tabele nominale cu acest personal. În această categorie intră patronii de localuri de petrecere , frizerii, cofetării şi orice fel de localuri publice. Nerespectarea acestor dispoziţiuni atrage grave pedepse pentru cei ce vor le încălca.”

   Un an mai târziu, ziariştii de la ”Dobrogea Jună”, publicau pe 15 februarie 1936, articolul intitulat ”Pacostea prostituţiei”, prin care semnalau carenţele existente la nivel organizatoric. ”D. chestor Traian Antonescu însoţiţi de doi agenţi a făcut Miecuri noaptea o razie pe la toate casele , unde bănuie că se practică prostituţia clandestină. Au fost arestate mai multe femei şi aduse la chestură. În legătură cu raziile făcute până acum, în curs de aproape un an ni s/a spus că poliţia  a dresat peste două sute de procese verbale, cari nici până acum nu au ajuns în faţa justiţiei. Dacă procesele verbale sunt reţinute fără niciun motiv la diferite servicii, în zadar chestura mai face razii. Cum ea nu are drept să încheie procese verbale care să meargă direct la justiţie, ci numai de denunţare a faptelor, acţiunea ei de purificare şi împiedicarea prostituţiei clandestine nu îşi va da roadele. De aceia se impune ca şi serviciul sanitar să rezolve cât mai grabnic procesele ce i se trimit de chestură, înaintându-le judecătoriilor respective”.

  Prin aceste crâmpeie de materiale am încercat să oferim cititorilor noştri o imagine a realităţii perioadei interbelice, care a oferit un climat propice dezvoltării acestui fenomen, fiind pe bună dreptate considerată o plagă socială, care în acele timpuri a  cunoscut apogeul. 

Rubrică realizată de Camelia UNGUREANU, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” Constanţa

Reforma politiei in perioada interbelica

     Poliția română a cunoscut de-a lungul timpului multiple transformări, denumirea generică de poliție fiind introdusă în 1806, când apar organele de pază şi ordine din Capitală. Urmează o altă importantă reorganizare în timpul Revoluției de la 1848, când a luat ființă instituția şefului poliției Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală. Bazele poliției sunt puse odată cu Legea de organizare a poliției a lui Alexandru Ioan Cuza, legiferată la 4 noiembrie 1860, următoarele modificări majore fiind aduse de Legea lui Vasile Lascăr, la 1 aprilie 1903. Şi în perioada interbelică legea de organizare a poliției a suferit unele modificări, însă de departe cele mai importante transformări au fost aduse în 1929, odată cu adoptarea Legii pentru organizarea poliției generale  statului, ce a intrat în vigoare la 8 iulie 1929. Atunci au fost extinse competențele organelor de poliție, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate, fiind înființate trei servicii separate: Serviciul Poliției Administrative, Serviciul Poliției Judiciare şi Serviciul Poliței de Siguranță. De fiecare dată când se pregăteau noi modificări, acestea erau prezentate în presa vremii, ziariştii alocând spații generoase, atât în publicațiile locale, cât şi în cele locale, subiectul fiind considerat unul de larg interes.

     Şi presa interbelică de la malul mării a fost generoasă cu acest subiect, aducând în atenția opiniei publice numeroase informații legate de activitatea poliției, indiferent dacă era vorba despre proiecte legislative, legi adoptate, interviuri, ştiri sau comentarii.

    De exemplu, cotidianul constănțean „Dobrogea Jună”, publica în numărul 28, anul XVII, din data de 22 septembrie 1923, amănunte cu privire la proiectul pentru organizarea poliției ce urma să aibă loc. „D. I. Panaitescu, fostul dir. Gen. Al Siguranței Statului, actualmente senator însărcinat al d-lui Vătoianu ministru de interne, a alcătuit un proiect pentru organizarea poliției, după care brigăzile de siguranță, serviciile şi inspectoratele generale de siguranță vor fi desființate şi atribuțiunile lor trecute asupra Poliției generale a statului. Se vor desființa inspectoratele de poliție, directorii de prefecturi şi clasele:va rămâne o singură clasă pentru fiecare grad în schimb avansările se vor face pe loc, cu gradații şi întreaga poliție din România mare va fi unificată. Proiectul a rămas să fie studiat de dl. Vătoianu şi de dl. Frasanovici, senator al statului.” La fel de aşteptate au fost şi modificările aduse în 1926, ziariştii de la cotidianul „Dacia” realizând un comentariu cu privire la noile reglementări. Astfel, în articolul publicat la 30 aprilie, sub semnătura lui Albu Michael şi intitulat ”Nevoia reorganizării poliției” erau semnalate neajunsurile care impuneau o grabnică reorganizare a poliției. “O problemă serioasă care s’a ivit îndată după lărgirea razei oraşului Constanța- devenit municipiu prin încorporarea localităților din apropiere – a fost acea a pazei şi a organizației polițieneşti. Vechea organizație a poliției constănțene redusă la minimul posibil al numărului funcționarilor cu mari şi nesfârşite greutăți d’abia face față nevoilor din trecut. Or, prin încorporarea localităților Anadolchioi, Brătianu şi Viile Noi, deşi oraşul şi’a mărit teritoriul aproape cu încă jumătate, cadrele poliției noastre au rămas aceleaşi şi deci e firesc ca ele să nu poată compensa nevoile cu toată bunăvoința ce o au. Pentru menținerea ordinei şi paza avutului vieții locuitorilor, în cele trei localități încorporate Constanței funcționau posturi de jandarmi. Aceste posturi au fost însă retrase îndată ce localitățile în chestiune şi-au pierdut independența administrativă prin înglobarea lor ca suburbii ale municipiului nostru, deci astăzi nici un element al forței publice nu există acolo şi e o fericire că ai noştri concetățeni din: Anadolchioi; Brătianu şi Viile Noi au părăsit vechile obiceiuri, turbulenți cari-i clasau drept cei mai năbădăioşi oameni căci alminteri ar fi acolo o anarhie în toată regula.
Ne amintim doar cu toții că nu cu mult timp în urmă, locuitorii acestor suburbii îşi spintecau reciproc pântecele pentru cele mai neînsemnate divergențe de opinii, pentru care fapt erau numiți «cavalerii cuțitului» şi dacă – poate sistarea acestor sângeroase obiceiuri se datorăşte faptului că foştii cavaleri ai cuțitului se simt onorați şi distinşi prin aceea că sunt cetățeni ai municipiului unde cu 19 secole în urmă a decedat autorul celebrei «Ars Amandi» să ne gândim că există în limba această şi dictonul următor «năravul din fire n’are lecuire» căruia proaspeții constănțeni ar putea relua d’a capo vechile obiceiuri. … Or, tocmai aici stă buba. Ministrul de interne nesocotind extinderea luată de oraş prin noile anexări n’a prevăzut fondurile necesare, deci cadrele polițieneşti nu pot fi mărite.

     Este adevărat că în fruntea poliției noastre avem unul dintre puținii polițişti de carieră cu o valoare profesională incontestabilă. Dar energia şi priceperea d-lui prefect Gr. Ştefu trebuie să fie încadrate de elemente indispensabile pentru a asigura bunul mers al instituțiunii. Sperăm şi aşteptăm de la actualii cârmuitori soluționarea problemelor semnalate mai sus.” Câteva luni mai târziu pe 26 septembrie, în materialul intitulat „Poliția şi reformele”, acelaşi cotidian revenea pe marginea acestui subiect, realizând o trecere în revistă a neajunsurilor existente în rândul poliției, precum şi a reformelor ce urmează să fie adoptate. „Guvernanții se ocupă în momentul de față cu alcătuirea unui proiect de lege menit a aduce reforme esențiale poliției noastre administrative. Ce anume reforme se vor produce nu putem ştii în mod precis, dar un singur fapt est  cert: ele vor fi de natură pur profesională, încă odată deci se elimină din discuțiune cea mai deseamă lacună a poliției actuale, proasta salarizare, datorită căreia cei mici – sergenții, agenții şi, slujbaşii inferiori – au devenit cerşetori, iar cei cari îi urmează în grad, disperați vânători de existență. Faptul a contribuit la scăderea demnității poliției, iar cetățenii s-au deprins să vadă aproape în fiece polițist, nu un magistrat cum visa defunctul Vasile Lascăr, ci câte un chițibuşar, gata în orice clipă să întindă mâna şi să ceară «şperțul». Astăzi se vorbeşte despre o reformă nouă, fără să se pomenească, totuşi, de-o schimbare a stării materiale acelor care alcătuiesc marele aparat polițienesc, baza ordinei în stat. Salarizarea insuficientă are însă şi repercusiuni de natură gravă în ce priveşte însăşi îndeplinirea serviciilor de poliție. Nu mai departe, la Constanța, nu avem sergenți de stradă suficienți pentru că nu se găsesc amatori cari, la schimbul unor salarii extrem de reduse, să presteze servicii anevoioase, iar ofițerii de poliție, prea puțini duc o viață omenească, mare număr se sbate în ghiarele mizeriei, trăind de azi pe mâine şi aceasta cu toate că dl. Prefect Gr. Ştefu, luptă din răsputeri să îndulcească pe cât e posibil, traiul subalternilor d-sale, dintre cari mulți demisionează din cauza lipsurilor. Iată, deci un oraş lipsit de paza necesară şi probabil situația e aidoma în multe centre ale țării. Aşteptăm cu încredere noile reforme, dar legiuitorii să aibă în prim ordin salarizarea îndestulătoare a slujbaşilor polițieneşti de vor să înzestreze țara cu un corp de elită demn şi corect”. De departe, anul 1929 a fost cel mai bogat în informații legate de reforma polițienească, ziariştii, indiferent dacă slujeau intereselor partidului de guvernământ sau ale opoziției, susțineau la unison, importanța modificărilor ce trebuiau aduse.

    Primele articole legate de acest subiect au apărut la începutul lunii ianuarie.Astfel, pe 5 ianuarie 1929, ziarul „Dacia” a publicat articolul „Reorganizarea poliției şi siguranței generale” prin intermediul căruia opinia publică era informată despre pregătirile ce se fac cu privire la reorganizarea poliției şi siguranței generale şi Capitalei şi a corpului jandarmerie. „Ca un pedant al marei reforme administrative pe care guvernul o pregăteşte la redeschiderea Parlamentului, d. subsecretar de stat D.R. Ioanițescu pregăteşte proiectele pentru reorganizarea poliției şi siguranței generale şi Capitalei şi a corpului jandarmerie. Comisiunile de specialitate instituite pentru elaborarea noilor proiecte vor fi convocate imediat după Bobotează spre a lua cunoştință de materialul pregătit în acest scop de către serviciile ce urmează a fi organizate. Eri, d. secretat D.R. Ioanițescu a lucrat la Siguranță şi la comandammentul corpului de jandarmi punând la punct materialul existent şi care va servi la elaborarea noilor proecte. D-sa a luat cunoştință cu acest prilej şi de proiectele de reformă urmărite de predecesorii d-sale la subsecretariatul internelor, cari 29 vor fi deasemeni puse la dispozițiunea comisiunilor de specialitate. Astfel, țara va avea în curând întregul edificiu administrativ care va marca începutul erei celei noi de atâta vreme aşteptată”. De asemenea, nici comunicatele Ministerului de Interne nu erau neglijate de presa vremii, ziarele grăbindu-se să le aducă la cunoştința opiniei publice. Un astfel de comunicat a fost dat publicității, de către cotidianul ”Dacia”, duminică 20  ianuarie 1929. „Ministerul de interne a hotărât ca, în legătură cu modificarea legei pentru unificarea administrativă a jandarmeriei rurale şi poliției generale a Statului, să se studieze şi să se reglementeze paza de zi şi de noapte, precum şi paza holdelor în comunele rurale în mod uniform pe tot cuprinsul țărei. În acelaşi timp a dispus ca să se pună de îndată în vedere autorităților comunale să organizeze paza, sau în natură, sau prin paznici plătiți, astfel după cum a fost şi în trecut, fiecare din ținuturile alipite, iar excedentele anilor precedenți realizate din fondul special a serviciului de pază  să se întrebuințeze, cu paza formelor legale, numai pentru lucrări de înzestrare în comune, adică, local de primărie, dispensare, posturi, drumuri, etc. Această dispozițiune a fost luată întrucât instituirea guarzilor comunali nu aveau nici un alt temei de cât un regulament care stinsese fără drept aplicarea legei de organizare a comunelor rurale din 1908 aplicabilă numai în vechiul regat, pe întreg teritoriul țărei”.

     Şirul materialelor publicate cu privire la reorganizarea poliției de la malul mării, în prima lună a anului 1929 de către cotidianul constănțean „Dacia”, continuă cu textul „Înființarea unor  noi circumscripții polițieneşti”. Printre altele, articolul făceaimportante aprecieri la adresa lui Leon Panaitescu, cel care conducea la acea vreme activitatea poliției din Constanța.Redăm mai jos integral  conținutul textului, apărut marți 22 ianuarie 1929. „Când prin legea de organizare administrativă Constanța devenise municipiu, s’a pus şi chestiunea organizării polițieneşti a oraşului. Cadrele reduse ale poliției, erau mai mult decât insuficiente pentru a servi o populațiune mereu  crescândă s’a constatat anume, că deşi cuantumul de populație s’a triplat, efectivul poliției este mai  redus față de cel antebelic. În consecință, odată cu alipirea la patrimoniul Constanței a localităților Anadolchioi, Brătianu şi Viile Noi, s’a decis instituirea unor circumscripții de poliție în fiecare din  aceste noi porțiuni, devenite suburbii ale municipiului. Era un imperativ categoric, față de mulțimea delictelor ce se comiteau şi cari periclitau chiar viața şi avutul cetățenilor. Foştii conducători ai  prefecturei de poliție, deşi aveau tot interesul să dea oraşului o pază cât mai eficientă, s-au isbit de  greutăți de neînvins, Ministerul de Interne nu punea la dispoziția poliției constănțene sumele de bani  trebuincioase înființării noilor circumscripții şi nici personal suficient pentru ca să se poată face ceva. Regimurile trecute n’au făcut altceva decât să îmbâcsească prefectura de poliție c’o sumă de  sinecurişti cu grade superioare, pe cari din păcate îi avem şi astăzi în cadre, spre ruşinea corpului  polițienesc ce-i tolerează încă. Cu venirea d-lui Panaitescu ca prefect al poliției, lucrurile s-au  schimbat cu totul. D-sa a reorganizat circumscripțiile existente pe baza unei descentralizări care să le  permită a funcționa în bune condițiuni, iar serviciile depinzând direct de prefectură, au fost puse în  măsura de a corespunde în totul cerințelor. A dispărut astfel anarhia ce dăinuia la birourile circulației, moravurilor etc., unde se petreceau cele mai scandaloase afaceri. Este de reținut în  special faptul că două noi circumscripții polițieneşti, în suburbiile Brătianu şi Anadolchioi, sunt în curs de instalare, soluționându-se astfel problema pazei oraşului, în mod favorabil. Activitatea d-lui  Leon Panaitescu la prefectura poliției nu se rezumă totuşi numai într-o înțeleaptă organizare. D-sa înțelege să-şi facă în mod real serviciul de aceia în fiecare noapte conduce personal raziile ce se fac  în tot cuprinsul oraşului şi cari au avut drept efect stârpirea totală a furturilor ce până mai acum timp alarmaseră publicul. Înregistrăm cu multă satisfacție prodigioasa activitate a actualului prefect al  poliției şi constatăm că n’am fost profeți mincinoşi atunci când am afirmat că regimul național  țărănesc a făcut în persoana d-lui Leon Panaitescu, o achiziție dintre cele mai fericite.”

În următorul  număr vom continua prezentarea celor mai importante materiale  de presă, legate de acest subiect. (Va urma)
Rubrică realizată de:
Camelia UNGUREANU,
cu sprijinul Bibliotecii Județene
„I.N. Roman” Constanța

Articol aparut in Revista Politiei Impact nr. 131 din Noiembrie 2013

Da-ti click pe link-ul de mai sus pentru a descarca revista in format PDF.