plaga sociala

Specula, o plagă socială

rasfoind presa vremii

   În România interbelică perioadele de avânt economic au alternat cu cele de criză, însă, indiferent care este intervalul de referinţă, au existat numeroase neajunsuri care au îmbrăcat diferite forme. Astfel, la lipsa locurilor de muncă, la veniturile reduse s-au adăugat creşteri nejustificate de preţuri, care a generat, aşa după cum subliniau şi ziariştii vremii, o altă plagă socială şi anume specula. Fenomenul era prezent în toate sectoarele economiei, fapt ce a determinat un nivel ridicat al preţurilor şi tarifelor, aşa încât autorităţile erau solicitate să găsească diverse măsuri prin care să descurajeze acest flagel, poliţiştii având şi ei astfel de competenţe. Dar iată ce scria presa vremii despre acest subiect, şi ne oprim la articolul intitulat „Specula, o plagă socială – Cea mai desfrânată speculă: 80-220 lei o cameră la hotel”, publicat în săptămânalul  „Marea Neagră, anul 1, nr.27, vineri 12 octombrie 1923.   „Sub pretextul de «libertatea comerţului» am ajuns la libertatea celei mai desfrânate specule.  Noul tarif, fixat la hoteluri, stabileşte preţul unei camere cu 2 paturi până la 200 lei plus serviciul, care se urcă la cel puţin 40 lei pe zi, şi fără bacşişul ce trebuie dat, căci altfel rişti să rămâi fără cameră. De altfel în hoteluri de prim ordin, s-a luat obiceiul  a nu se mai pune la dispoziţia clienţilor camere dacă nu sunt străini şi cu valută forte. Aceste preţuri fabuloase se datorăşte în cea mai mare parte, unui trust al sindicatului hotelierilor din localitate, care are în fruntea lui pe unul dintre cei mai speculanţi hotelieri din oraşul nostru despre care ziarele locale s/au ocupat la timp. Datorită acestei specule, este vorba de o acţiune generală a pasagerilor contra hotelierilor  care în lăcomia lor, uit că trăiesc într-o ţară unde poporul ştie să reacţioneze, atunci când i se pune o mână în gât şi alta în buzunar. Dar asupra acestei chestii vom mai reveni”.

      Nici comerţul cu produse petroliere nu era străin de acest fenomen, cetăţenii confruntându-se cu preţuri mari la petrol şi benzină, fapt ce nemulţumea populaţia, cu atât mai mult cu cât calitatea produselor era mai mult decât îndoielnică. Dar să vedem ce aveau  de reclamat ziariştii aceluiaşi săpămânal, „Marea Neagră”, în ediţia din 4 noiembrie 1923. „Specula petrolului şi a benzinei” -„Specula la care se dedau unii comercianţi, cari se ocupă cu vânzare benzinei şi a petrolului lampant, cu adevărat a explodat. Nu mai vorbim de cetăţenii de pe la sate, cari au ajuns să plătească kgr. de petrol lampant – şi acesta jumătate apă, jumătate petrol – cu 12 lei kilogramul.

 Cât priveşte pe noi cetăţenii dela oraşe, am ajuns să plătim petrolul cu 8 şi 10 lei kgr., iar benzina cu 14-15 lei kilogramul. Semnalăm această neruşinată speculă autorităţilor în drept, pentru a lua grabnic măsuri pentru curmarea răului şi îngrădirea speculanţilor şi punerea lor cu botul pe labe. Datorită acestor vânători de milioane, micii industriaşi sunt ameninţaţi a-şi închide atelierele lor, căci cei cari îi aprovizionează cu benzină practică asupra lor cea mai odioasă speculă.

 Din informaţiile ce le avem  se zice că unii agenţi ai fabricelor de petrol, joacă un mare rol prin faptul că ei sunt acei care în mod clandestin aprovizionează cu benzină şi petrol pe speculatori.  Pentru a pune pe acei neruşinaţi speculanţi la index cari caută să acumuleze miliardele de pe spinarea populaţiei nevoiaşe, autorităţile administrative şi poliţieneşti, cum şi agenţii de control ai ministerului de finanţe, sunt datori să exercite cel mai sever control asupra acelor cari au uitat că în România-Mare există legi şi autorităţi.

    În demersul lor de a se găsi o rezolvare faţă de aceast fenomen, ziariştii săptămânalului continuă demersul jurnalistic, în ediţia de miercuri 21 noiembrie 1923, de data aceasta  luându-se în discuţia specula cu produsele de tutun, aşa încât Stelian Ştefănescu,semnatarul articolului intitulat „Pentru d. şef al R.M.S. din Constanţa”, atrăgea atenţia conducerii regiei maritime constănţene, producător al ţigaretelor comercializate la acea vreme. „Specula odioasă la care se pretează unii debitanţi de tutun cum şi unii invalizi autorizaţi a desface la sate fabricatele R.M.S. este de necrezut. Aşa de exemplu am primit la redacţie vizita unui cetăţean dintr’o comună din plasa Ostrov care ne-a adus la cunoştinţă de mult fabricatele regiei, calitatea calitatea II se vindeau cu 10-12 lei pachetul, la preţul tutunului de calitate superioară.  Nu mai vorbim de chibriturile şi de foiţa de ţigară care nu se mai găseşte pe la sate, şi atunci când se găseşte se pretind sume pentru aceste fabricate preţuri fabuloase. Cum această speculă a început a se simţi şi în oraşul nostru, credem că facem o datorie a atrage atenţiunea d. şef al regiei din localitate, rugându-l a lua cele mai severe măsuri contra speculanţilor”.

 Campania de presă pe acest subiect a continuat cu articolul „Iarăşi speculanţii” aşa încât în următoarea zi cei vizaţi au fost comercianţii de fructe, „fructari”. „Astăzi ne vom ocupa de puzderia de fructari, cari au răsărit în oraşul nostru ca şi ciupercile în ogoare. La fiecare colţ de stradă te împiedeici fie de o căruţă supra încărcată cu coşuri pline cu mere, pere, nuci, etc, fie de vreo prăvălie care geme încărcată fiind de fructe.  Cu toată această abundenţă de fructe din oraşul nostru totuşi fructele continuă a se vinde la preţuri fabuloase. Pe ziua de eri s-au vândut merele cu 16 lei kgr., nucile 18 lei kg. Prunele uscate 20, smochinele cu 30, portocalele 8 lei bucata, stafidele cu 40 lei şi cele roşii cu 80 lei kgr.  Ori de ştiut este că aceste fructe minus stafidele nu se importă din alte ţări, ci sunt aduse din partea de nord a Moldovei şi din Basarabia, de unde se cumpără cu 2-3 lei kgr. Înţelegem ca fructarii să solicite un câştig de 30-40 la sută dar ca să ne ia şi cămaşa de pe noi nu înţelegem.  Noi ştim că noua lege a speculei prevede anume şefi de autorităţi care sunt însărcinaţi cu controlul şi supravegherea celor cari vor să acumuleze milioane pe spinarea noastră şi am fi bucuroşi dacă i-am vedea pe aceşti d-ni la lucru, punând astfel la adăpost pe cetăţeni de specula odioasă la care se pretează aşa zişii fructari.

 Deci la lucru domnilor!”

   Dar iată că acest demers jurnalistic a avut rezultatul scontat, prefectul poliţiei de atunci, Grigore Ştefu, prezentând măsurile solicitate cu ardoare de jurnalişti. Săptămânalul „Marea Neagră”, în numărul 62, de vineri 23 noiembrie 1923, publica următoarea ştire, cu titlul:  „O veste îmbucurătoare”.  „Dl. Grigore Ştefu prefectul poliţiei, sesizat de ziarul nostru de specula la care se dedă mai nou precupeţii cari pretind câte 120 de lei pentru o pereche de găini şi câte 3-4 lei pe câte un ou, în urma cercetărilor ce personal le-a întreprins, convingându-se de temeinicia celor denunţate de noi a luat următoarele măsuri: Cu începere de azi dimineaţă nu li se vor mai permite precupeţilor de a se aproviziona dela căruţele cu păsări aduse de ţărani în oraş pentru a fi desfăcute. Fiecare precupeţ a fost obligat a afişa preţurile cu cari vând păsările şi aceasta pentru a putea fi dat judecăţii în cazul în care se va constata că numiţii solicită un câştig mai mare decât cel fixat prin lege, adică 30 la sută.”

    Acelaşi subiect, al speculei, a fost abordat şi de săptămânalul local „Glasul Dobrogei”, în numărul din data de 18 iunie 1923. Articolul intitulat „Specula ordinară dela Tekirghiol” a avut ca sursă de informare o plângere a unui constănţean care reclama scumpetea excesivă dela staţiunile balneare”.  „Un cititor ne atrage atenţia asupra scumpetei excesive dela staţiunile balneare – şi ne informează despre specula ordinară ce domneşte la Tekirghiol. Cum în această staţiune proprietar al locului este însuşi Statul, nu înţelegem cum de nu s’au luat până acum o măsură pentru temperarea situaţiei nenorocite a speculei?

  Dacă s’ar aplica numai actuala lege a chiriilor şi chestiunea încă ar fi pe jumătate rezolvată. De anul trecut şi până acuma chiriile s’au scumpit cu peste o sută la sută , iar pentru distanţa de 17 kilometri, de la Constanţa la Tekirghiol, trebuie să plăteşti la o trăsură cel puţin cinci sute de lei.  Despre scumpetea alimentelor nu mai vorbim.  Se zvoneşte însă că anumiţi interesaţi sub toate guvernele intervin pentru ca să împiedice construirea unei linii ferate între Constanţa şi Tekirghiol.  Construindu-se acea linie nu numai că transportul de persoane ar fi mai convenabil, dar s’ar mai putea face şi aprovizionarea mai uşor şi mai ieftin iar cu vremea s’ar creia o viaţă nouă dealungul liniei putându-se înfiinţa sate chiar, cari ar trăi din aprovizionarea şi a Constanţei cu Mamaia şi a Tekirghiolului”.

  Anii au trecut, însă problemele au rămas aceleaşi, aşa încât un ziarist al cotidianului „Dobrogea Jună” aduce din nou în atenţia opiniei publice problema speculei, dar de această dată luând în discuţie Legea speculei, apărută tocmai pentru a descuraja mult discutatul fenomen. Modul de abordare a acestui subiect ni s-a părut interesant, aşa încât redăm în totalitate articolul cu titlul „Legea Speculei-Cauze şi efecte”, apărut la 27 aprilie 1936, sub semnătura T.W.   „Dobrogenii, care au trăit pe aceste meleaguri prin anii 1890, îşi amintesc poate de un bătrân medic, arnăut de origine,  care practica medicina pe acea vreme într’un orăşel din Dobrogea. Acest medic avea metodele lui proprii de de a trata bolnavii. El nu combătea boala însăşi, ci efectele ei. Astfel, unui bolnav de orchit, (inflamaţie a testiculului n.r.) i-a legat strâns cu o coardă de vioară, rădăcină părţii inflamate, pentru a opri întinderea inflamaţiei. Unui alt bolnav de dezinterie, i-a vârât un dop la locul ştiut, pentru a opri efectele boalei. Mi’am amintit de isprăvile acestui medic, când am cetit în ziare că s’a votat o nouă lege contra speculei, menită a opri întinderea scumpetei. Iată, mi’am zis, doctorul nostru arnăut a lăsat adepţi!

                     ▓                            ▓                              ▓

   În adevăr, ceea ce a determinat elaborarea unei noi legi contra speculei, este valul de scumpete ce s’a deslănţuit de câtva timp. Dar de ce a luat naştere acest val de scumpete? Fiecare ştie că pricina stă în: dificultăţile de aprovizionare  din cauza  contingentării şi a regimului de devize. Apoi noile legiuni fiscale: cote suplimentare, supracote, cifră de afaceri, taxe de consumaţie, primele valutare plus taxele lăturalnice inerente oricărui regim de restricţii.

  Toate acestea constituesc boala, iar scumpetea consecinţele ei.  A combate boala e o afacere cam grea: atunci de ce n’am recurge la metoda arnăutului? Facem o lege contra speculei, fixăm preţuri maximale şi am oprit scumpetea. Negustorii sunt avizaţi:  - Să nu scumpiţi marfa că vă ia mama dracului!

                     ▓                            ▓                              ▓

  Să vedem care a fost rezultatul legii speculei din punct de vedere represiv, în perioada când am mai trecut prin valuri de scumpete, căci, Slavă Domnului, am mai avut de astea.

  După cât îmi aduc aminte, a fost condamnat la 6 luni de zile închisoare şi 20.000 de mii de lei amendă un oarecare Nicolae Luzea din Huşi, fiindcă a vândut un pepene cu preţ de speculă. A mai fost condamnat la 6 luni de zile închisoare şi 20.000 de mii de lei amendă un domn Roseneanu care la bufetul Cazinoului din Movila Techirghiol a luat unui client două zeci lei pentru o sardea, o felie de pâine şi un şpriţ. Vor mai fi poate câţiva pârliţi de precupeţi în toată ţara, cari au simţit efectele legii speculei, dar nu cunosc nici un senior al marei industrii sau din capul unei mari întreprinderi comerciale, care să fi fost sancţionat pentru speculă.

 Dar asta e o altă latură a chestiei.

Întrebarea e: ce rezultate au dat legea speculei şi preţurile maximale din punct de vedere practic?  Singurul rezultat cunoscut este: ascunderea mărfurilor  şi înflorirea clandestinismului îndată ce dispar cauzele care au provocat scumpetea însăşi şi mărfurile ies din ascunzători.  Legea speculei cade în desuatitudine, cum s’a întâmplat şi în trecut, când se şi uitase că există o lege a speculei. Abundenţa de marfă şi jocul liber al concurenţei stabilesc preţurile fără intervenţia organelor represive.  Scumpetea nu este o nenorocire. Nenorocirea e că viaţa se scumpeşte, iar veniturile populaţiei nu se urcă în aceeaşi proporţie: dimpotrivă, scad.

Acest dezechilibru constitue o nenorocire asupra căreia cei chemaţi sunt datori să vegheze cu alte mijloace de cât cu metodele arnăutului.”

  Acestea sunt doar câteva dintre neajunsurile prezentate de ziariştii vremii, care au încercat astfel să determine autorităţile să limiteze, pe cât posibil, acest fenomen.

  Rubrică realizată de Camelia UNGUREANU, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” Constanţa