politisti

Poliţiştii, victime ale atentatelor şi agresiunilor

   Munca de poliţist este recunoscută ca fiind o profesie grea, în care se împletesc în egală măsură  satisfacţiile cu riscurile, în condiţiile în care neprevăzutul îşi face loc la fiecare acţiune şi misiune întreprinsă de oamenii legii.al vaida voievod Poate, cei mai expuşi pericolelor au fost poliţiştii de altădată,  care aveau posibilităţi limitate de acţiune şi de autoapărare.  Mai mult decât acum, fie că se aflau în misiune în locuri publice sau în spaţii private, oamenii în uniformă din perioada interbelică au fost victime ale persoanelor certate cu legea, care încercau astfel fie să îşi facă dreptate singuri, fie să  atragă atenţia opiniei publice cu privire la o situaţie anume. Victime ale furiei unor răzvrătiţi au fost în egală măsură poliţişti, indiferent dacă aceştia erau cadre superioare sau subofiţeri, dar şi miniştri, secretari şi subsecretari de stat. Un astfel de atentat s-a petrecut la începutul lunii octombrie 1929, ziarele vremii consemnând evenimentul pe prima pagină. Persoana vizată a fost chiar ministrul de interne de atunci, Al Vaida Voevod, asupra căruia s-a tras un foc de armă, care, din fericire, nu a făcut victime. Astfel, în numărul 196, cotidianul „Dacia”, de marţi 8 octombrie 1929, anunţa evenimentul cu următorul titlu: „Atentat împotriva d-lui dr. Al Vaida Voevod ministrul de interne – Atentatorul care e comunist a fost arestat” – ”După cum am anunţat, Sâmbătă după amiază, la orele 3, d. Vaida Voievod, ministru de interne, eşind dela minister şi urcându-se în automobil a fost victima unui atentat care din fericire nu şi-a ajuns scopul.  Individul Goldenberg Avram, originar din Iaşi, pândind eşirea din minister a d-lui ministru AL. Vaida Voievod, a tras un foc de armă asupra d-sale cu un revolver „Browning” pe care-l poseda. Glonţul lovind geamul maşinei pe care l-a sfărâmat, a ricoşat, neputându-şi ajunge scopul. Criminalul a fost arestat şi se crede că face parte dintr-o organizaţie comunistă.  Gestul nebun al acestui individ, a întâmpinat indignarea întregii naţiuni.”

 Nu doar cei din vârful structurilor poliţieneşti erau victime ale agresiunilor, ci şi poliţiştii aflaţi în misiune. Un astfel de episod a fost consemnat în acelaşi ziar, ediţia din 3 noiembrie 1929, când un poliţist de la chestură şi un gardian public au fost atacaţi în momentul în care aceştia inenţionau să aresteze un criminal. Dar iată cum era anunţat evenimentul: „Atentat criminal asupra a doi poliţişti” – „ Pe strada Ion Lahovari astă noapte au fost atacaţi cu un şiş, şi rănit, comisarul Grigore Vasile de la Chestura locală şi Gardianul public Ungureanu Constantin, de către individul Stancu Marin maestru lemnar, depe vaporul „Oltenia” al societăţii „Steaua Română”.  Atacul a fost provocat în urma intervenţiei comisarului de a aresta pe criminal care urmărea pe un marinar şi vroia sâ-l asasineze. Autorul acestei tentative de dublu asasinat reuşind să scape din mâinile poliţiştilor a fost prins de trecători şi dus la poliţie”.

  Un caz asemănător a fost publicat în paginile aceleaşi publicaţii, în ziua de miercuri 2 aprilie 1930, cu titlul „Poliţişti atacaţi şi răniţi”. Ziariştii prezentau opiniei publice cazul a doi poliţişti care au scăpat cu greu de furia unui individ care refuza să se supună unei executări silite. Iată faptele: „Comisarul ajutor I. Tudoroniu, armat de agentul Ion, Ion, sau transportat la locuinţa muzicantului Arghir Petrescu, din strada Călăraşi No.19, pentru a executa un sechestru. Intrând în casă ei au fost sechestraţi înăuntru şi au căutat să escaladeze o fereastră. În acest interval şi-a făcut apariţia debitorul înarmat cu un satâr, lovind pe poliţişti. Lăutarul profitând de faptul că adversarii erau neînarmaţi, a învârtit satârul mai abitir decât arcuşul, rănindu-i grav.

 Ambii poliţişti au fost trimişi la spital spre pansare, iar agresorul arestat şi înaintat parchetului.

 Un alt atentat s-a produs, în data de 22 iulie 1930, victima fiind chiar ministrul de Interne de atunci, Costică Angelescu, asupra căruia s-au tras cinci focuri de armă.

Atentatul de la Ministerul de Interne – Starea d-lui C. Angelescu „Eri la orele 1 d.a. studentul Gh. Beza reuşind să se strecoare în cabinetul d-lui Costică Angelescu subsecretar de stat la ministerul de interne, a tras şase focuri de revolver asupra ministrului, dintre care cinci şi-au atins ţinta. Atentatorul a fost arestat. Starea d-lui C. Angelescu nu este gravă.”

 Un an mai târziu, pe 8 noiembrie 1931, era consemnată, pe pagina a patra a cotidianului „Dacia”, pagină denumită sugestiv „Ultimele evenimente”, ştirea „Luptă între bandiţi şi un poliţist”- conform căreia „Astă noapte gardianul public Petre Tudorache din cartierul viile noi a surprins urcând pe cărarea dinspre port, un grup de necunoscuţi, cari purtau pe umeri trei coşuri mari. Bănuind că aceştia aveau asupra lor lucruri de furat sau mărfuri de contrabandă, poliţistul i-a somat să se oprească. Drept răspuns, necunoscuţii au tras asupra gardianului câteva focuri de revolver, la cari acesta a răspuns trăgând asupra grupului. Dintr’acest duel n’a fost nimeni rănit. Necunoscuţii au reuşit să dispară în întunericul nopţii, retrăgându-se în „Cârciuma trecătorilor” din şoseaua Mangalia, de unde au fugit pe o poartă dosnică.”

 O altă ştire interesantă, intitulată „În jurul asasinării unui poliţist”, este publicată în acelaşi număr al ziarului „Dacia”, prin care se trăgea un semnal de alarmă faţă de situaţia unui om al legii care a fost omorât în timpul unei misiuni, fără ca asasinul să fie prins nici măcar după un an de la comiterea faptei. „În luna Februarie a anului trecut, revizorul de gardieni publici Constantin Stuparu a fost asasinat de către un borfaş pe care îl surprinsese spărgând un magazin. Deşi a trecut de atunci un an de zile, nu s’a întreprins nici o cercetare serioasă pentru descoperirea asasinului, ceeace desigur este cel puţin inexplicabil. Oare poliţiştii nu trebue să-şi facă datoria nici când e vorbade un camarad al lor, asasinat în exerciţiul funcţiunii?

 Mergând mai departe pe firul evenimentelor prezentate de aceeaşi publicaţie, ajungem la începutul anilor 33, mai exact pe 6 ianuarie, când găsim o altă ştire care anunţă atacarea altor poliţişti cu focuri de revolver. „Doi poliţişti au observat astă noapte cum mai mulţi spărgători încercau să spargă prăvălia d-lui C. Munteanu din str. Obor. Spărgătorii observând apariţia poliţiştilor, sau retras trăgând focuri de revolver. Locatarii speriaţi de detunăturile armelor au apărut în stradă. N/a fost nimeni rănit.”

 Tot despre un conflict între un om al legii şi bandiţi s-a scris şi în ediţia de vineri, 5 mai 1933,când un poliţist a fost atacat de bandiţi. „Aseară pe la orele 11 pe bulevardul Regina Maria a fost săvârşit un îndrăzneţ atac banditesc a cărui victimăa căzut un poliţist.  La acea oră, agentul Clinciu dela poliţia comunală se întorcea spre casă. În dreptul fabricei de ceai „Kiahta” i-au ieşit înainte doi necunoscuţi având în cap căciuli ciobăneşti, cari au tăbărât asupra lui, lovindu-l cu ciomegele în cap până ce acesta a căzut în nesimţire.  Apoi tâlharii i-au smuls de sub braţ servieta în care avea actele poliţiei comunale, dispărând în întunericul nopţii. După câtva timp, agentul şi-a revenit şi s/a putut târî până la primul post de poliţie anunţând cele întâmplate. Azi dimineaţă a fost găsit în curtea fabricei „Kiahta” servieta şi actele ce au fost smulse din mâna agentului şi cari au fost aruncate acolo de bandiţi. Nu se cunoaşte deocamdată motivul acestei agresiuni şi se cercetează dacă a fost un act de răsbunare sau o tâlhărie.”

 Câteva zile mai târziu, pe 24 mai 1933, opiniei publice îi era prezentată ştirea conform căreia trei poliţişti au fost victimele unui agent de pază, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. `Isprava unui agent al „Pazei de noapte” – el a maltratat trei poliţişti- Agentul Ion Ciurea din serviciul Pazei de Noapte, îmbătându-se eri noaptea, a pătruns în curtea şcoalei Nr. 1, făcând scandal şi ameninţând cu moartea pe d. Abagiu, directorul şcoalei. În timp ce era escortat spre poliţie, agentul a tăbărât asupra revizorului de gardieni publici Treanţă, lovindu-l grav la cap. Agresorul nu s/a mulţumit numai cu atât ci, chiar în camera de serviciu a chesturii a bătut pe agentul de seviciu AL. Stoica şi pe gardianul Constantinescu, cari sau ales cu contuziuni serioase.  Cu mare greutate, agresorul a putut fi încarcerat şi apoi înaintat parchetului.”

  Cu siguranţă astfel de evenimente au fost mult mai multe, acestea au continuat şi vor continua şi în prezent, având în vedere că mereu vor fi persoane nemulţumite de măsurile luate de oamenii în uniformă, aflaţi în slujba legii.  

   Rubrică realizată de Camelia UNGUREANU, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” Constanţa

Abuzurile poliţiştilor de odinioară

Abuzurile poliţiştilor de odinioară

De-a lungul timpului, presa a surprins în paginile sale nu doar acţiunile care îi punea pe oamenii legii într-o lumină favorabilă, ci şi aspectele negative existente în structurile poliţieneşti, fapte şi întâmplări care nu făceau cinste uniformei de poliţist, încercând astfel să tragă un semnal de alarmă atunci când situaţia o impunea. Nici presa de la malul mării nu i-a menajat pe cei care încălcau legea, indiferent care era gradul sau funcţia celui care era prins pe picior greşit. Printre faptele reprobabile consemnate de ziarişti se numărau cele de şantaj, complicitate la diverse infracţiuni, abuzuri ale oamenilor în uniformă. Parcurgând paginile cotidianului local „Dacia”, în perioada 1924-1930, am găsit câteva astfel de cazuri, prezentate sub forma unor ştiri sau în spaţii ample, în cuprinsul unor editoriale.

O astfel de ştire a apărut în cotidial amintit, joi 10 iunie 1924, în publicaţia cu numărul 129, anul XI, cu titlul: „Vaste excrocherii ale unui sergent de poliţie”. Astfel, opinia publică era informată despre ”un mare număr de emigranţi înşelaţi cu sume de bani”. ”Din serviciu poliţiei portului, a dispărut eri, sergentul poliţienesc Ali Memet. La început bănuielile au fost că acestea umblând noaptea pe cheiuri, ar fi căzut în mare înecându-se. Puţin în urmă, însă, cauzele dispariţiei au fost îndeajuns de cunoscute. În ajun veniseră cu transatlanticul «Asia» din America un număr mare de călători. Paşapoartele acestora au fost oprite la poliţia portului pentru a fi vizate şi a li se face şi vizitele sanitare, din care cauză, călătorii trebuie să mai rămâie câteva zile în localitate. Ce se apucă sa facă Ali? Se duse şi propuse călătorilor sosiţi ca, în schimbul unor sume de bani, să le deie paşapoartele vizate. În acest mod, necistitul sergent a încasat sume de bani, care se cifreează la vreo 40.000 de lei. Dându-şi seama de gravitatea faptelor, Memet Ali a şters-o luând drumul – după câte se pare – spre Bulgaria, prin Cadrilater. Un mare număr de reclamaţiuni au fost depuse la siguranţă împotriva sergentului dispărut.”

O altă ilegalitate comisă de un om al legii a fost relatată, în aceeaşi publicaţie, la data de 4 februarie 1925, în articolul cu titulul ”Interesantă afacere dela siguranţa locală”, fiind vorba despre un agent care a luat mită şi care a tănuit o hoţie. ”În vara anului trecut, soţii Zoropapel, sosiţi din Palestina şi descinşi la hotelul «Elita» din localitate, au căzut victima unui furt. Întruna din zile când numiţii se aflau în oraş, din camera pe care o ocupau la sus numitul hotel, le-au dispărut o pereche de cercei de aur, cu diamante, o geantă de argint, două bucăţi de aur şi o bucată de 6 metri de stofă fină. Cercetările ce au fost făcute pe atunci în grabă, au rămas fără de rezultat şi se părea că autorii îndrăzneţului furt vor rămâne nedescoperiţi. Agentul de siguranţă Niculae S. Vârlan, a dat însă acum o lună de urma hoţilor, stabilind că aceştia sunt Elena Mocanu, fostă madamă a hotelului ”Elita” şi concubinul ei Vasile Sabin. În loc să-i aresteze, şi să raporteze cazul superiorilor săi, numitul agent s’a mulţumit să primească drept mită suma de 3000 lei precum şi obiectele furate şi să tacă. Subcomisarul Cojocaru dela siguranţă, urmărind deasemenea pe autorii furtului, descoperi cele comise de agent şi aduse cazul la cunoştinţa d-lui Ionel Gheorghiu şeful brigăzii de siguranţă. Suntem informaţi că d. Gheorghiu a trimis afacerea, înaintea instanţelor judiciare, cerând totodată destituirea incorectului agent.”

Un alt material, de data acesta mult mai acid la adresa poliţiştilor constănţeni, a fost publicat, pe prima pagină, a ziarului Dacia, din data de 11 august 1928. Autorul articolului tragea astfel un semnal de alarmă faţă de ilegalităţile comise de doi ofiţeri de poliţie, dar care nu au suportat nici o sancţiune, în ciuda faptului că au fost prinşi în flagrant atunci când şantajau o persoană, iar de la respectiva infracţiune trecuseră mai bine de două săptămâni. Prin articolul său, intitulat ”Legile să fie egale”, erau prezentate ilegalităţile ce bântuiau întregul sistem, afaceri veroase orchestate chiar de cei plătiţi să respecte legea şi să asigurea liniştea cetăţenilor. „Doi ofiţeri de poliţie au fost prinşi în flagrant delict de şantaj. După obiceiurile tipice ale poliţiei noastre, victima a fost ameninţată cu arestarea în scopul de a fi estorcată.

Bancnotele însemnate fiind de către d. prim procuror al tribunalului Constanţa, la percheziţia făcută ulterior, au fost găsite asupra abililor păzitori ai ordinei publice.

Vasăzică faptul era consemnat şi nu mai putea să încapă vreo urmă de nevinovăţie a celor doi făptaşi.

Dela această întâmplare şi până’n ziua de astăzi au trecut două săptămâni şi’n orice ţară, vinovaţii ar fi fost îndepărtaţi din funcţiile lor pe cari s’au dovedit a fi nedemni şi’n plus, s’ar fi dat sancţiuni pe cât de grabnice pe atât de drastice, cari să servească drept lecţie altor cari s’ar preta cândva să întreacă limitele corectitudinei.

La noi, lucrurile se petrec cu totul altfel, în ciuda oricărui simţământ moral, cei doi vinovaţi de excrocherie şi şantaj stau încă la posturile lor, bucurându-se de o toleranţă incompatibilă cu nivelul ce trebuie să-l păstreze poliţia administrativă ca factor important pentru paza ordinei şi-a legilor. Aici e marea nenorocire. Afaceri cari frizează codul penal cari cad în sarcina onorabililor ce se bucură de graţiozitatea forurilor politicianiste, sunt vârâte sub incomensurabila muşama naţională, iar culpabilii sunt scoşi în afara oricăror răspunderi.

Sancţiuni – şi iacă din cele mai aspre – sunt doar pentru membrii opoziţiei, pentru membrii presei independente şi’n genere pentru toţi acei căror ochi nu’s plăcuţi guvernanţilor. Ia’nchipuiţi-vă că fapta celor doi comisari ar fi fost săvârşită de doi cetăţeni oarecare. Până acum erau vechi locatari ai pensiunei Septivill, scoşi în-afară de rândurile ”societăţii”, pentru că aşa dicteză morala. ..

Numai că la noi una este morala pentru cei înrudiţi cu Ierusalimul şi alta pentru marele public.

Desigur, dacă abilul nostru reporter n’ar fi aflat de isprava mai sus relatată, tăcerea ar fi învăluit totul, iar preacinstiţii noştri ”poliţişti” şi-ar fi continuat nestingheriţi operaţiunile. Noi sperăm că d.l prefect al poliţiei Al. Negrea se va sesiza de situaţie şi va aviza la măsurile dictate de împrejurări.

Legile să fie egale pentru toată lumea.”

Şi în anul 1930 opinia publică era bombardată cu numeroase astfel de articole de presă care reflecta activitatea dubioasă a unor poliţiţişti constănţeni, aşa încât ziariştii cotidianului ”Dacia” au prezentat aproape în fiecare lună câte un material critic la adresa oamenilor legii de la malul mării.

Astfel, în numărul din data de 23 iulie iulie 1930 ziariştii supuneau spre analiza chestorului de atunci, următoarea situaţie: ”Aproapen fiecare seară cetăţenii cari locuiesc la intersecţia străzilor Carol cu Ştefan cel Mare sunt nevoiţi să asculte ţipetele celor bătuţi de către sergentul postat la acea intersecţie. Noi înţelegem că cei beţi să fie trimişi la arestul poliţienesc ca să se trezească, nicidecum să li se spargă capetele decăre sergenţii ce abuzează pre mult în ultimul timp. În această direcţie făgăduim şi-o revenire”.

O lună mai târziu, mai exact pe 21 august, erau prezentate alte două speţe: una reprezentând un abuz, în timp ce a doua o bandă de hoţi îşi luaseră ca şi complice un poliţist. Dar iată cum au fost prezentate opiniei publice de atunci: ”Unii agenţi şi chiar gardieni publici abuzează de calitatea ce-o deţin, cerând acte de legitimaţie cetăţenilor pe cari, dumnealor îi socotesc drept… suspecţi. Apoi, să ne ierte superiorii acestor mici abuzivi. Nu ne aflăm sub stare de asediu, să fim la discreţia cuiva şi vom reacţiona la teroarea poliţienească ce ni se serveşte în locul siguranţei vieţii şi avutului pe care poliţia cu nimic no mai garantează. Admitem vânătoarea de hoţi, nu cea de şperţuri”. Cât priveşte cel de-al doilea caz prezentat, avea următorul titlu: ”O captură senzaţională – Hoţii aveau complice un poliţist”. ”În urma cercetărilor întreprinse de comisarul O. Atanasiu, dela poliţia staţii locale, a fost arestată o bandă de hoţi, care opera în complicitatea fostului sub comisar A. Dumitriu, actualmente agent adminisrativ la poliţia gării de Nord, din Capitală. Membrii Bandei în număr de cinci, între care şi două femei, au fost identificaţi ca fiind autorii ultimelor furturi comise în trenul Constanţa-Bucureşti, în localitate presupunându-se în acelaşi timp că ar mai fi dat câteva lovituri şi la Cazinou.”

Alte trei cazuri sunt prezentate, în ediţia de miercuri 1 octombrie 1930:

Doi poliţişti prinşi în şantaj”

Subcomisarul N. Anastasiu, în tovărăşia agentului poliţienesc Mainecu, a reuşit deunăzi prin ameninţări, să stoarcă d-lui D. Ţăranu, comerciant din str. Mitropolitul Şaguna No. 17, suma de 4000 lei. Ameninţările repetându-se, cel estorcat sa prezentat parchetului reclamând cazul. S’a pus atunci la cale o abilă înscenare. D.Ţărannu dădu întâlnire escrocilor la bodega ”Aviaţia Română”, unde aceştia au primit alţi 6000 lei, bancnote cu numerele şi seriile însemnate la parchet. La eşire din lacal, d. prim procuror Moiseanu a arestat pe făptaşi cari la apariţia magistratului încercaseră să fugă spre hotelul Continental. Tribunalul S. II urmează să le confirme mandatele, de arestare, urmând ca poliţiştii noştri să fie judecaţi în stare de arest.

Aspecte poliţieneşti locale”

În str. I. LahovariNo. 48, s’a deschis mai acum câteva zile o cafenea cofetărie. Z|ilnic, subcomisarul P. Mănescu intră în prăvălia omului şi-l terorizează sub diferite pretexte. Eri, a intrat în magazin şi-a bătut măr un client, zugravul Pandele Dumitru.

Dacă d. subcomisar doreşte şperţ, patronul este dispus să i-l dea, numai să scape de şicanele zilnice.

▓ ▓ ▓

În str. Rahovei, colţ cu str. I. Grădişteanu, există un bordel patronat de-un fost agent de siguranţă, anume Mihăilescu. Probabil că gardianul public cu no. 44, este plătit să apere exclusiv pe patronul lupanarului şi pe prostituatele de acolo şi să bată pe cetăţenii ce protestează contra fiinţării acestui local de perdiţie…”

 

Poate cea mai dură prezentare a situaţiei existente în rândurile poliţiei constănţene a fost făcută tot în ziarul ”Dacia”, în articolul publicat joi 2 octombrie 1930, anul XV nr. 172. Poliţia de la malul mării era prezentată ca fiind o structură anarhică, în care domnea şantajul şi corupţia. ”Un comisar şi un agent poliţienesc prinşi în flagrant delict de şantaj. Dincolo un subcomisar presează un negustoraş ameninţându-l zilnic, în propriul său magazin. În altă parte un gardian public apără o casă de toleranţă impotriva cetăţenilor revoltaţi de cele ce se petrec acolo. Acestea sunt numai o parte din cele ce se petrec la Constanţa- şi se petrec într’adevăr lucruri de natură îngrijorătoare. Nici când n’am avut de înregistrat atâta anarhie poliţienescă, căci o spunem fără înconjur, că tocmai organele menite să vegheze la siguranţa vieţii şi-avutului cetăţenilor, au devenit unelte de cari publicul trebue să se ferească. Bănuiam că prin încadrările ce s’au făcut se va produce o purificare, acolo unde se simţea de mult nevoia de aşa ceva. Erau aspecte degradatoare, rămase printr’o nenorocită tradiţie, dintr’un trecut îndepărtat în care bătaia şi jecmăneala erau un fel de apanaj ai domnilor vardişti, poliţai, etc. Dar acum, când un guvern se luptă să introducă sisteme corecte şi civilizate, nu mai este admisibil să se petreacă cele ce se petrec în binecuvântatul nostru oraş, ca să determine pe însuşi şeful parchetului, d. prim procuror Moiseanu, să pornească fruntaşii poliţiei noastre, care susţin că dând în vileag pe cei necinstiţi să dăunează demnitatea poliţienească.”

AL DOILEA JOB

 

Am aflat luna trecută din media că “Poliţiştii au primit cale liberă de la Agenţia Naţională de Integritate să se angajeze în sectorul privat sau să-şi deschidă PFA-uri, având grijă, însă, ca al doilea loc de muncă să nu aibă nicio legătură cu atribuţiile pe care le au când îmbracă uniforma statului”. Reprezentanţii unuia din sindicatele poliţiştilor a cerut punctul de vedere al ANI „…deoarece reprezentanţii serviciilor Resurse Umane oferă informaţii greşite poliţiştilor, spunându-le că încalcă Statutul Poliţistului dacă desfăşoară activităţi remunerate în sectorul privat”. S-a răspuns că, potrivit Legii 284/2010 funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat „care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile executate ca… funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.” Iar ziaristul adaogă faptul că sindicaliştii sunt de părere că „luarea unui al doilea job ar putea fi răspunsul pentru înlăturarea corupţiei”

În finalul articolului chiar şeful sindicaliştilor afirmă: ”Noi nu suntem de acord cu ideea unui al doilea loc de muncă pentru poliţişti…”.

Exact în clipa aceea mi l-am închipuit pe poliţistul Ics O. Igrecescu stând la birou, cu fişa postului în dreapta şi nomenclatorul de meserii în stânga, căutându-şi un al doilea job, care să nu intre în incompatibilitate cu primul. Aglomeratorist, începe el căutarea. Animator. Ha-ha! Asta-i chiar bună. Ce ar zice şeful meu văzându-mă cum îmi arăt muşchii într-un club de noapte? Şi nici nu intră în contradicţie cu fişa postului. Din aia nu rezultă că primeşti bani ca să te fâţâi mai mult sau mai puţin dezbrăcat, dar nici că în timpul serviciului nu ai voie să te dezbraci. Arhondar, baby sitter. Ar merge. Oricum avem sarcini atât de multe încât zice lumea că suntem „moaşe comunale”. Cap de masă, cărăuş, ciontolitor circulatorist. Pentru mine merge asta cu circulatoristul, doar nu lucrez la rutieră ca să fiu incompatibil. Cizelator. Nu e de mine, că nu sunt şef. Şi conceptor, tot pentru şefi merge. Debitor-eboşator… Parcă aia cu debitatul s-a cam învechit. Defectolog. Cam multe se potrivesc şefilor. Degustător. Asta e „valabilă” pentru agenţii de circulaţie. Vine omul la serviciu mirosind a vin. Şeful sare cu fiola pe el: Ştii că nu ai voie să consumi băuturi alcoolice înainte de intrare şi în timpul serviciului? Ştiu, răspunde omul refuzând să sufle în fiolă. Şi nu am consumat. Am dus vinul până la papilele gustative şi apoi… Până să afle „cel mare” că degustătorii nu beau, se aude până dincolo de minister. Exarh, fascinar, figurant. Se duce copilul la şcoală şi-l întreabă învăţătoarea: Ionele, ce lucrează tatăl tău? Figurantul de tata, răspunde piciul, este poliţist. Sună a banc, nu? Ghemuitor, haham, hatip, jonctor, legător de sarcină. Asta cred că este pentru medicii militari, că trebuie ceva cunoştinţe. Bătător? Hai nu! Asta chiar e bună! Mai ales că în anumite ceasuri din slujbă probabil ai fi pus să lucrezi „ca la poliţie”. Şi să te prezinţi aşa: poliţistul Vasilică, în timpul liber de meserie „bătător”. Machior? Machior nu! Mai „macheşte” omul, dar în niciun caz până ajunge „profesionist”. Majghian, marangoz călăfătuitor. Asta cred că au băgat-o special pentru poliţiştii din Calafat. Să fie la ei, acolo! Melamed, melanjorist, nămolar. Iar asta e pentru cei de la Techirghiol şi pentru cei de la Eforie. Dar şi pentru băieţii şi fetele de la ţară, de la rurală. Tot nămolul din lacurile Techirghiol, Tuzla şi Nuntaşi nu face la un loc cât cel de pe uliţele câtorva comune de la noi. Dacă le dă şi bani în plus pentru meseria de nămolar, mai merge. Nursă de psihiatrie. Te duci la şef la 16,05: ”Vă rog să-mi daţi voie să plec, pentru că la 16.30 trebuie să fiu la celălalt serviciu. Sunt nursă.” „Ce eşti?”, întreabă şeful. Nursă la psihiatrie. A doua zi te caută cu „personalul” de la Palazu Mare să vadă dacă eşti „cu capul”.

Bulă a fost minciună, iar Garcea un mic copil pe lângă ce subiect de banc inepuizabil ar fi poliţistul cu mai multe joburi. Dacă l-ar înjosi numai asta pe poliţist, că se fac glume pe seama muncii lui cinstite, tot n-ar fi mare lucru. Dar în loc să stopeze corupţia, cum spunea ziarul, ruperea poliţistului în două ar creşte şi mai mult posibilitatea celor necinstiţi de a deveni şi mai necinstiţi. Refuz să crede că pentru poliţistul-taximetrist sau agent de pază se încearcă elaborarea unei legi care să-i scoată pe poliţişti din statutul lor, din codul lui deontologic, din mândria lor de oameni cinstiţi. Sindicalistului obişnuit din poliţie nu i-a reproşat nimeni că în timpul liber face pe frizerul la prieteni şi cunoscuţi în garsoniera strâmtă moştenită de la părinţi. Şi nici că în curte creşte prepeliţe, melci, struţi sau chinchila. Eu cred că o asemenea lege ar fi pentru acea parte de funcţionari publici cărora nu le mai ajunge timpul pentru cheltuitul banilor, nu mai au loc de vize spre ţări exotice prin paşapoarte, iar SUV-urile li se par prea mici.

Pe de altă parte cred că nu toţi poliţiştii ar fi la fel de avantajaţi de această măsură. S-ar crea discrepanţe mari, vizibile, pe nedrept, între veniturile unora şi ale altora. Poliţiştii de la Cerchezu, Dobromir, Vulturu sau Gîrliciu nu ar găsi un al doilea job la fel de uşor şi bine plătit ca cei de la Mamaia, Constanţa sau Mangalia pentru simplul motiv că acolo economia este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, vorba cuiva. Să presupunem însă că ar găsi. Tehnician veterinar, să zicem, că nu vine în niciun fel în contradicţie cu fişa postului şi am pus băşcălia deoparte. Unde merge el atunci când taurul de la societatea la care are al doilea job şi-a rupt piciorul, în comună o bătrână a fost tâlhărită, iar el este singur la post? Serviciu este şi unul şi celălalt, ambele la fel de importante. La cel mai bine plătit? Atunci care este al doilea job? Cine va putea să stea după fiecare poliţist în parte pentru a şti exact ce face el acolo unde a fost angajat, dacă este sau nu în contradicţie cu fişa postului de la poliţie? Poate ea, acea fişă a postului, să fie atât de mare, de cuprinzătoare, încât să „despartă apele”? Adică să spună cu care dintre sutele de meserii este compatibilă sau nu? Pentru a le compara ar fi nevoie de fiecare fişă a postului de la al doilea job care, de fapt, este confidenţială.

Ştiu că este nevoie de bani mai mulţi în aproape toate familiile de poliţişti, îi cred în stare să se sacrifice pentru ei muncind până la epuizare, dar nu cred că aceasta este soluţia. Sindicatele şi toţi aceia care spun că le doresc binele trebuie să lupte pentru obţinerea unor salarii de poliţist mai bune, care să le asigure un trai decent, nu să-i facă „slugă la doi stăpâni”, cum se spune în popor.

Şi pentru că noi, poliţiştii, am fost capabili întotdeauna să facem haz de necaz, am să închei cu un banc pe această temă. Cică poliţistul, în timpul liber, lucra 3-4 ore pe un stivuitor într-un depozit pentru că banii din salariu nu îi ajungeau. Patronul îl plătea, dar contract de muncă nu-i făcuse, aşa cum se mai obişnuieşte. Noaptea, fiind în patrulă, îmbrăcat în uniforma de poliţist, vede un lucrător din depozitul respectiv, având faţa vopsită cu cremă neagră, sărind gardul depozitului cu un sac în spate. Stai! Ce faci aici? strigă poliţistul. Ce să fac, colega? răspunde hoţul. Îmi completez şi eu veniturile ca dumneata. Adică tot… „la negru”, zice el arătându-i poliţistului cu degetul arătător obrazul.

Cms. şef ( r )

Adrian Nicola