salon masaj

„Sensuality Girls” din Constanţa, salon de masaj cu prostituate minore

salon masaj Deşi prostituţia este interzisă prin lege, paginile de Internet şi rubricile de mică publicitate sunt ticsite de anunţuri incendiare, prin care tinerele domnişoare îşi prezintă fără inhibiţii serviciile erotice, întreaga activitate desfăşurându-se sub paravanul saloanelor de masaj. La adăpostul acestora, sunt oferite servicii sexuale contra cost, patronii aşa-ziselor saloane de relaxare  reuşind să obţină venituri substanţiale, în condiţiile în care sunt mulţi amatori de astfel de plăceri.

   Faptele sunt cu atât mai grave cu cât cele care sunt puse să îşi vând trupul sunt minore, în spatele lor existând adevărate reţele de proxeneţi. În ultimele luni mai multe saloane de masaj au fost în atenţia oamenilor legii, ultima acţiune a poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate a avut loc la mijlocul lunii decembrie şi s-a încheiat cu trimiterea în judecată a trei persoane acuzate că au exploatat sexual mai multe minore. Selvis Sali, Iulia Iliescu şi Ionuţ Rus coordonau activitatea salonului „Sensuality Girls”, care-şi desfăşura activitatea într-o casă cu etaj, situată pe strada Dumitru Marinescu numărul 18, din zona Inel II din municipiul Constanţa.  În urma percheziţiei, poliţiştii au stabilit că  membrii grupării sunt suspectaţi că, începând cu luna ianuarie 2013, ar fi recrutat, cazat şi exploatat sexual, în folosul lor, într-un salon de întreţinere corporală şi masaj erotic, mai multe tinere. Suspecţii ar fi racolat clienţii prin postarea de anunţuri cu oferte de masaj, însoţite de numere de telefon şi fotografii ale fetelor, precum şi prin distribuirea de flyere.  De asemenea, în urma percheziţiilor, în sediul societăţii comerciale, au fost identificate patru tinere, dintre care două minore, victime ale grupării infracţionale. Minorele au fost predate către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, în vederea reintegrării în familii, au mai precizat oamenii legii. La respectiva adresă au mai fost găsiţi bani, 350 de lei, 50 de euro, precum şi bunuri:  trei laptopuri, 15 telefoane mobile, 33 cartele telefonice, precum şi contracte de muncă, adeverinţe, acte de identitate, cărţi de vizită, flyere şi agende.

  Tarifele practicate în cadrul salonului erau stabilite în funcţie de timpul petrecut cu fiecare client, dar şi de tipul serviciilor oferite. Astfel, pentru un masaj erotic clienţii scoteau din buzunar între 100 de lei, pentru jumătate de oră, şi 150 de lei pentru o oră de plăcere. În schimb, dacă bărbaţii erau interesaţi de servicii complete, sumele erau negociate direct cu fetele.

  Cum reclama e sufletul comerţului, salonul „Sensuality Girls” îşi promova fetele  cu ajutorul mesajelor incendiare, pe site-urile de profil fiind postate următoarele invitaţi erotice: „O oază de relaxare în centrul Constanţei. Vino, alege o fată, şi vei intra într-o lume a atingerilor delicate ce te vor duce încet spre extaz”; „Noi îţi putem oferi tot ce îţi doreşti în materie de fantezii şi masaj erotic. Cu siguranţă una dintre noi te va face să explodezi de plăcere. Hai să te răsfăţăm, te vom face să îţi muţi domiciliul la noi”.

    Nu ştim câţi clienţi s-au mutat la „Sensuality Girls”, însă cei trei suspecţi, respectiv Selvis Sali, Iulia Iliescu şi Ionuţ Rus sigur nu mai pot fi găsiţi la domiciile lor o perioadă. Aceştia au fost reţinuţi şi prezentaţi magistraţilor de la Tribunalul Constanţa, care au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism. Ulterior, la data de 10 ianuarie a.c., Tribunalul Constanţa a admis cererea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Constanţa, începând cu 14 ianuarie şi până la 12 februarie 2014.