trafic carne vie

Reţea de proxeneţi şi traficanţi de carne vie, destructurată de procurorii DIICOT

arestatiMai multe persoane suspectate de trafic de persoane şi proxenetism au fost, în dimineaţa zilei de miercuri, 2 iulie, a.c., în atenţia oamenilor legii. Aceştia au efectuat şase percheziţii pe raza municipiului Constanţa, de unde au ridicat două femei şi patru bărbaţi, care au fost escortaţi la sediul Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, pentru a fi audiaţi.  Potrivit procurorilor DIICOT, cele şase persoane sunt: Stuparu Mariana, Candit Cristian Valentin, Vasile Puiu, Rădulescu Iulia, Ţigaret Ciprian şi Ciortan Sorin Candid. Cele şase persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, existând suspiciunea rezonabilă că au comis infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism, după cum se arată într-un comunicat DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, cele şase persoane sunt suspectate că fac parte dintr-o grupare specializată în traficul de carne vie. Indivizii sunt acuzaţi că, în cursul acestui an, au racolat mai multe fete, printre care s-au numărat şi minore, pe care le-au obligat să practice prostituţia. O parte dintre victime au fost racolate din mediul rural şi proveneau din familii dezorganizate şi sărace. Acesta este şi motivul pentru care au căzut repede în plasa proxeneţilor, care le promiteau locuri de muncă decente şi bine plătite. Abia după ce ajungeau în apartamentele proxeneţilor, fetele aflau în care sunt adevărate intenţii ale acestora. În cazul în care victimele refuzau să se supună, erau ameninţate cu bătaia sau chiar cu moartea.

Reţeaua era riguros organizată

Nimic din activitatea reţelei nu era lăsată la voia întâmplării, fiecare membru al grupării infracţionale având atribuţii bine stabilite. Astfel, anchetatorii au stabilit că unii dintre ei se ocupau cu racolarea fetelor, în timp ce alţii căutau bărbaţi amatori de partide de sex contra cost, care erau găsiţi fie prin intermediul anunţurilor postate în anunţurile de mică publicitate, fie pe stradă, în locurile în care fetele erau, uneori, scoase “la produs”. În ceea ce le priveşte pe femeile din cadrul reţelei, acestea se ocupau de imaginea fetelor, aşa încât acestea să fie bine îngrijite înainte de întâlnirile cu clienţii. De cele mai multe ori, partidele de sex se consumau în imobilele închiriate de proxeneţi. Conform anchetatorilor, printre clienţi s-au numărat şi marinari străini, racolaţi din Portul Constanţa de taximetrişti, complici ai membrilor reţelei, care au fost filaţi timp de mai multe luni.