Tineri cercetaţi de poliţişti pentru furtul de combustibil

Combustibilul din rezervoarele autovehiculelor sau cel din vagoanele de marfă continuă să tenteze pe oamenii certaţi cu legea care încearcă, prin diferite mijloace, să se căpătuiască de pe urma produsele petroliere furate. Tocmai de aceea, oamenii legii organizează sistematic acţiuni pentru a combate acest fenomen, rezultatele neîntârziind să apară.

infractiuni

Astfel, în noaptea de 28 spre 29 august a.c., ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa împreună cu cei din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa, Postului de Poliţie Agigea, S.P.R Constanţa şi cu sprijinul şi suportul tehhnic al ofiţerilor din cadrul S.O.S Constanţa au organizat şi efectuat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor de combustibil din rezervoarele tirurilor şi autocarelor staţionate pe raza Municipiului Constanţa şi a localităţilor limitrofe. În jurul orei 01.30, oamenii legii au prins în flagrant pe S. Gheorghe, de 25 ani, T. Marian, de 22 ani şi C. Mihai, de 25 ani, cu toţii din localitatea Cumpăna, judeţul Constanţa, în timp ce sustrăgeau combustibil din rezervoarele a două tiruri parcate pe D.N 39 C, varianta RO RO.

Din primele cercetări s-a stabilit că cei trei, prin forţarea buşoanelor rezervoarelor au sustras cantităţile de aproximativ 130 l motorină şi 100 l ulei hidraulic, creând un prejudiciu de aproximativ 2000 lei, recuperat în proporţie de 60 %. La comiterea faptei suspecţii au folosit două autoturisme înmatriculate în alt stat, ambele indisponibilizate, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale a celor trei, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare prin unitatea de Parchet competentă.

O acţiune similară a fost organizată, la data de 2 septembrie a.c., şi de poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa, oamenii legii acţionând pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de produse petroliere din vagoanele de marfă CF. Astfel, au fost depistaţi V. Bogdan de 23 ani, B. Alexandru de 38 ani şi Z. Gabriel de 25 ani, toţi din Constanţa, în timp ce sustrăgeau 60 litri produs petrolier (cu miros specific de motorină) din vagoanele unui tren de marfă, care circula pe relaţia CF Cap Midia-Palas, în cauză fiind întocmit dosar de urmărire penală.

În urma cercetărilor efectuate, au fost probate şi alte furturi de combustibil din trenurile de marfă, comise de către cei trei suspecţi, motiv pentru care au fost solicitate Judecătoriei Constanţa autorizaţii de percheziţii, în urma cărora, la domiciliile acestora, a fost identificată cantitatea totală de aproximativ 500 litri produs petrolier (cu miros specific de motorină), ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Faţă de cei trei învinuiţi, a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore pe bază de ordonanţă şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită de unitatea de parchet, care la data de 6 septembrie 2013, i-a prezentat pe suspecţi Judecătoriei Constanţa, instanţă ce a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Camelia UNGUREANU

Leave a Reply